Gala premiilor Oscar 2021 în pandemie. Cum se va desfășura evenimentul

Data publicării:
Oscar. Pixabay.com/ Autor analogicus
Descriere foto: Oscar. Pixabay.com/ Autor analogicus

Academia Americană de Film care decernează premiile Oscar intenţionează ca viitoarea gală din 2021 să fie un eveniment cu prezenţă fizică, transmis în direct la televiziune, şi nu o gală organizată online în contextul pandemiei de coronavirus, cu participare prin videoconferinţă.

Potrivit presei de la Hollywood, organizatorii galei preferă o variantă similară formatului tradiţional, cu invitaţi reuniţi într-o sală de teatru, astfel încât studiază posibilităţile de a reduce numărul participanţilor.

"Oscarurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică", a asigurat un reprezentant citat de Variety.

Un publicist a confirmat, de asemenea, că în urmă cu câteva zile mai mulţi reprezentanţi ai organizatorilor au vizitat legendarul Dolby Theatre din Hollywood, sediul obişnuit al premiilor, pentru a examina "multiplele opţiuni". Capacitatea sălii este de maximum 3.400 de persoane.

În vară, Academia a amânat viitoarea decernare a premiilor Oscar până la 25 aprilie 2021, cu două luni mai târziu decât data prevăzută iniţial, în speranţa că până la primăvară se vor putea deschide cinematografele şi vor putea astfel candida mai multe filme.

Cu câteva luni înainte, Academia a aprobat o excepţie pentru ca filmele care nu sunt proiectate în cinematografe, dar care urmau să fie lansate, să poată deveni candidate graţie internetului. Majoritatea studiourilor au decis totuşi să amâne premierele importante pentru momentul în care situaţia se va ameliora, notează Agerpres.

Potrivit celor mai recente declaraţii, se pare că Academia înclină spre un eveniment cu public, ce va depinde însă de împrejurările de la acel moment.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel