Fuego, dezvăluiri despre copilărie: ”Am fost crescut decent și modest, nu am avut bani”

Fuego și Marius Manole
Descriere foto: Fuego și Marius Manole

Paul Surugiu - Fuego spune că a fost crescut modest, însă educația pe care a primit-o din familie îi conturează caracterul și astăzi.

Paul Surugiu este invitatul lui Marius Manole săptămâna aceasta la Întrebarea mesei rotunde. Artistul dezvăluie, în premieră, lucruri mai puțin cunoscute despre el și vorbește despre preferințele culinare. Are perioade în care încearcă să țină cură de slăbire, să arate bine pe scenă, pentru că publicul este atent la aceste detalii. De sărbători, preferă salata boeuf, sarmalele fiind foarte calorice.

Este un artist complex, are spectacole sold out, pictează, a terminat facultatea de teatru și și-ar fi dorit să joace în diverse spectacole. Cu toate acestea, Paul a rămas întotdeuna un om modest și calm, care încearcă să nu deranjeze și care crede că pentru toate există un destin.

Fuego povestește cum a arătat copilăria lui, oferă detalii despre familia sa de artiști și despre orașul de baștină: 

“Eu sunt un om crescut într-un oraș frumos, la Turda, am fost crescut decent și modest, nu am avut bani. Cred că e vorba și despre educația pe care ai primit-o acasă. E foarte important cum te porți în profesia ta, eu sunt la fel ca atunci când am debutat”, spune el în emisiunea lui Marius Manole.

ORACOLUL vedetelor. 20 de lucruri despre Paul Surugiu - Fuego / EXCLUSIV

Iubește glumele bune, dar le urăște pe cele vulgare, făcute de oameni care nu au realizat nimic în viață, grosolănia și mediocritatea:

 “O glumă super tare e cea că toată lumea se trage din maimuță, doar Fuego din măicuță”. În același timp, este conștient de faptul că toate acestea au ajutat și susținut numele său de scenă și că mulți tineri au intrat în sala de spectacol din curiozitate, să vadă ce face.

Totodată, Fuego povestește care au fost cel mai rău și cel mai bun lucru din timpul pandemiei, dacă a suferit de depresie, dacă și cum se îndrăgostește, cu cine petrece revelionul.

“Nu mi-au placut conflictele niciodată. Poate puteam să fiu în trending pe YouTube, dar nu sunt. Eu am publicul meu, am oamenii care mă iubesc, fac muzică pentru ei“, declară artistul.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Dată: 02 dec 2021, 10:21 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play