Fiul lui Cosmin Seleși, diagnosticat greșit cu autism: „Am fost foarte speriat”

Data publicării:

Cosmin Seleși a trecut prim momente de panică, în urmă cu câțiva ani, când un psiholog l-a trimis la psihiatru cu fiul său, sugerând că acesta ar prezenta o formă de autism. 

Cosmin Seleși a dezvăluit, recent, că a trecut prin momente grele, în urmă cu câțiva ani, când fiul său a fost suspect de autism. Tudor, care acum are 11 ani, este complet sănătos, iar diagnosticul psihologului nu a fost decât o alarmă falsă. 

„O să încep prin a clarifica puțin lucrurile: un psiholog mi-a spus că prezintă toate semnele de autism și m-a trimis la psihiatru cu băiatul. Dar, între timp, directoarea grădiniței la care era și psiholoaga mi-au spus că nu se pune problema. Inițial, am fost foarte speriat, clar. Dar m-am bucurat când am realizat că a fost doar o perioadă de răzvrătire a lui Tudor, așa cum au toți cei mici (când nu vor să mănânce, când par mai agresivi), peste care a și trecut treptat.

Cu toate acestea, aș vrea să îi încurajez pe părinți să le ofere copiilor un mediu în care să se deschidă. Tudor merge și acum la psiholog, au o relație foarte bună. În plus, eu am învățat multe lucruri deoarece am ascultat psihologul, am înțeles cum să reacționez în anumite situații, văd altfel momentele când nu știu ce vrea să spună sau de ce se poartă într-un anumit fel”, a declarat Cosmin Seleși pentru Viva. 

 

Cosmin Seleși: „Bătea copiii și nu mă înțelegeam cu el”

Cosmin Seleși a fost invitat în cadrul podcastului Acasă La Măruță, unde a povestit care au fost semnele care l-au determinat pe psiholog să îl îndrume către psihiatru. 

Totul a pornit de la simptomele pe care le afișa acesta, ce i-au introdus panica fostului prezentator TV. Copilul se comporta destul de agresiv în colectivitate, fapt ce i-a determinat pe psihologi să îi pună acest diagnostic crunt.

"Am mers cu el la psiholog de la trei ani jumătate, pentru că bătea copiii și nu mă înțelegeam cu el. Bătea copiii la grădiniță. Am fost la cineva și un psiholog mi-a zis: "Vezi că are autism" și să mă duc cu el la psihiatru. M-am dus la grădiniță, i-am spus directoarei și ea a zis: "Poftim? Nu există așa ceva. Tudor? Nu." Eram terminat.", a declarat Cosmin Seleși în cadrul podcastul de pe Youtube a lui Cătălin Măruță. 

Din fericire, fiul prezentatorului TV este sănătos, iar diagnosticul fusese unul greșit. 

Cosmin Seleși, dezvăluiri despre noul show pe care îl va prezenta: „Am avut niște momente încărcate de tensiune”

 

Ce spune Cosmin Seleși despre relația pe care o are cu soția sa

Fostul prezentator de la "Te cunosc de undeva" are doar cuvinte de laudă la adresa soției lui, care este un mare sprijin pentru el, dar și echilibrul familiei.

"Irina știe din start ce îmi doresc, nu e de acord cu anumite lucruri și mă lasă să mă frământ. Ea m-a echilibrat mereu. Doamne ferește să o pierd. Toți avem momente de cumpănă. Te lasă în pace, dar tot cum vrea ea face.", a declarat acesta.

"Mi s-a schimbat viața total după ce a venit Tudor pe lume"

Când vine vorba despre copiii săi, Cosmin Seleși spune că a cunoscut o altă dimensiune de când a venit pe lume Tudor și, mai apoi, Ilinca. Chiar dacă ambii copiii sunt în zodia săgetător, acesta spune că au caracterele foarte diferite, fata având o personalitate extrem de puternică.

"Mi s-a schimbat viața total după ce a venit Tudor pe lume. În momentul ăla am cunoscut un sentiment de iubire pe care nu-l mai cunoscusem niciodată în viața mea. Este în continuare din ce în ce mai mult. După care a venit Ilinca pe lume, am fost doborât de ea. Îl iubesc pe Tudor de mor, dar Ilinca este ceva.. mă sperie gândul că peste cinci ani va fi altfel.

Tudor e foarte sensibil, e un om tare bun. Într-un cantonament, unul din gașcă l-a agresat. Atunci mi-a zis: Tata, nu pot să-ți spun. Ei sunt prietenii mei și le fac rău. Ilinca e mai hotărâtă. Am reușit să-i creștem pe amândoi astfel încât să înțeleagă ce se poate și ce nu se poate, Tudor se mai supără, dar Ilinca dacă vrea să obțină ceva cu adevărat, o să obțină. Ea e mai bătăioasă, se joacă doar cu băieți, face karate.", a mai dezvăluit el.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel