Elvira Deatcu va interpreta un personaj cheie în sezonul 2 din CLANUL: „Ce să zic Costoiule, cine știe ce polițiști nu văd să fi scos, dar bine că ai scos interlopi performanți”

Data publicării:

Duminică, de la 20:00, povestea din serialul CLANUL continuă în episodul 2 – Noaptea întrebărilor fără răspuns! După ce Bebe află că a fost trădat de unul dintre oamenii săi, bănuielile sale nu se vor opri. „Avem cârtiță pe lângă noi, și nu că avem, e lipită de casa asta. Știe tot”, va spune Tătuțu.

Ambele tabere încep să-și dea seama că adevăratele cârtițe nu au fost prinse, planurile lor sunt desconspirate în continuare, iar Bebe și Costoiu sunt mai determinați ca niciodată să afle numele celor care sunt, de fapt, infiltrați. „S-a dus Dima și am crezut că am rămas cu partea bună a echipei, dar nu pot să nu mă gândesc că i-am pătat numele nevinovat și cârtița zburdă liberă pe aici”, va spune Costoiu.

 

Bebe, însă, nu trebuie să se ferească doar de poliție. Are suficienți dușmani pe urmele lui: „Măcelare, uită-te bine la mine, mie nu mi-e frică de tine că răul mi l-ai făcut, dar ție să-ți fie de mine, că am notă de plată lungă să-ți fac. A trecut moartea pe lângă tine, moartea ți-a luat mirosul, Măcelare și data viitoare nu mai scapi, ascultă la mine!” – cine îi va spune asta lui Bebe, aflăm duminică într-un nou episod.

 

Nici în tabăra lui Costoiu lucrurile nu se așează cum trebuie. Comisarul va fi tras la răspundere de Inspectoarea Olivia, personaj interpretat de către Elvira Deatcu, care va veni să facă ordine și să-l tragă la răspundere: „Ce să zic Costoiule, cine știe ce polițiști nu văd să fi scos, dar bine că ai scos interlopi performanți”.

 

Care vor fi cele mai potrivite răspunsuri, cum va continua lupta dintre poliție și mafie și dacă se descoperă vreuna din cârtițe aflăm duminică, de la 20:00, în CLANUL. 

 

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elvira Deatcu 

Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Elvira Deatcu a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

 

Spectacola:  Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Elvira Deatcu:  Mă “visam”pe scenă și călătorind prin lume. Îmi amintesc că aveam o poveste pe care o tot repetam, spre amuzamentul părinților mei, plecam în turneu cu circul, iar eu aveam în grijă…o focă!!!Eram fascinată de spectacolele de circ.

Spectacola:  Care a fost cea mai mare trasnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Elvira Deatcu:  Am făcut atâtea “nefăcute”, că nu știu la care să mă opresc…Mă dădeam mult în leagăn și săream; la un moment dat, am aterizat în cot și am avut o fractură de colecție.

 

Spectacola:   Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Elvira Deatcu:  Aș avea mai multă încredere în mine.

Spectacola:   Care este cea mai mare frică a ta?
Elvira Deatcu:  Pierderea celor dragi.


Spectacola:  Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Elvira Deatcu:  Aș alege “Primăvara”lui Vivaldi.


Spectacola:   Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?
Elvira Deatcu:  A fost un episod penibil, jenant pentru mine, dar, de câte ori am împărtășit întâmplarea, s-a râs cu lacrimi. Am primit o adresă, unde trebuia să semnez un contract, pentru o filmare; am luat un taxi, am sunat la poartă, mi s-a deschis, am intrat în curte, a apărut o femeie, m-a invitat în casă și…a apărut un domn(ieșit din duș)într-un halat alb, care mi-a zâmbit, m-a salutat și m-a-ntrebat-curios-pe cine caut. În 5 secunde am realizat că femeia era menajera, că hainele întinse la uscat nu erau pentru filmare, că bijuteriile de pe masă erau, probabil, ale unei soții…Am bâguit tâmp niște onomatopee, care se doreau a fi scuze, făcând pași mici și repezi spre ușă. Povestea nu s-a sfârșit prea repede, spre disperarea și confuzia mea! De fapt, nu eram la adresa  corectă!

Citește aici continuarea interviului.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel