Elena Merișoreanu împlinește vârsta de 76 de ani. Familia îi face o petrecere surpriză: „Mi-au spus să nu-mi fac niciun plan” / EXCLUSIV

Data publicării:
Sursa foto: Elena Merișoreanu, Facebook
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto: Elena Merișoreanu, Facebook

Elena Merișoreanu își sărbătorește ziua de naștere pe 5 noiembrie.

Elena Merișoreanu își sărbătorește pe 5 noiembrie ziua de naștere. Îndrăgita artistă împlinește vârsta de 76 de ani și, în ciuda cifrelor din buletin, aceasta se simte excelent și așteaptă cu nerăbdare ziua cea mare din an, pe care anul acesta o va petrece alături de familia sa. Într-un interviu acordat pentru Spectacola, celebra cântăreață de muzică populară ne-a dezvăluit cum își va petrece ziua de naștere de anul acesta, dar a vorbit și despre dorințele pe care le are sau nu, pentru cea de-a 76-a aniversare.

„Mă simt foarte bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii pe care mi i-a dat, Îi mulțumesc pentru tot ce am. Mă iubește Dumnezeu, publicul, iar familia îmi este aproape. Încă nu știu cum petrec, îmi fac surpriză copiii și nepoții, soțul, habar nu am ce vom face. Mi-au spus ca mâine, după ora 17:00 să nu-mi mai fac niciun program. Nu știu mai mult, dacă e surpriză.”, a declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Cât despre dorințele pe care și le-a pus pentru această zi specială, Elena Merișoreanu spune că are deja tot ceea ce-și dorește, astfel încât nu-și mai dorește să-i ceară nimic lui Dumnezeu. 

„Nu îi mai cer nimic lui Dumnezeu, pentru că mi-a dat prea mult și sănătate mi-a dat prea multă, iar eu nu am prețuit-o cu a trebuit. Așa este, când ești tânăr, fugi de colo, colo. Nu-mi mai trebuie nimic, vreau să mă bucur de ceea ce am, de copii, nepoți și să dea Dumnezeu să fie pace pe pământ, iar tinerii să se bucure de fiecare zi frumoasă și de ceea ce se întâmplă în viață.”, ne-a mai declarat îndrăgita artistă.

Elena Merișoreanu, adevărul despre intervențiile de înfrumusețare. ”Apelez la estetician. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu cochetă” EXCLUSIV

 

Cel mai mare regret al Elenei Merișoreanu

În alt interviu acordat pentru Spectacola recent, artista ne dezvăluia care este cel mai mare regret al său. Chiar dacă în prezent are tot ceea ce-și dorește și se bucură zilnic de dragostea celor din jurul ei, solista și-ar dori totuși să dea timpul înapoi și să petreacă mai mult timp cu familia sa, de care s-a bucurat prea puțin timp.

„Trecutul nu are viitor, iar vârsta e doar o cifră. Dacă ar fi să mă întorc în timp, m-aș întoarce acasă, să stau cu părinții mei, să fie în viață. Eu am plecat foarte de mică acasă, la 16 ani, și nu m-am bucurat întru totul de părinții mei.”, ne spunea Elena Merișoreanu. 

VEZI și: Elena Merișoreanu, jignită de un cântăreț celebru. Reacția artistei: „Sunt obraznici”

 

Ce meserie ar fi practicat artista, dacă nu ar fi avut succes în muzică

Chiar dacă acum este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară de la noi din țară, în adolescență, Elena Merișoreanu lua în calcul să urmeze o altă carieră.

„Eu când eram la țară, tata când a auzit că vreau să plec la București, să mă fac cântăreață, nu a fost de acord. El voia să termin Școala pedagogică și voia să mă fac învățătoare sau educatoare. Și mie la un moment dat îmi surândea ideea, dar nu cred că m-aș fi văzut în altă meserie. Asta mi-a plăcut, chiar dacă este o muncă destul de grea. Cred că cea mai frumoasă perioadă din viața mea e acum, mai ales că în pandemie am petrecut mai mult timp cu toată familia mea.”, ne-a mai spus ea. 

Citește și: Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elena Merișoreanu EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel