E marți, hai la teatru! Ai de unde alege și astăzi

Data publicării:

Marți, 17 septembrie, sunteți invitați la teatru.

Controverse.1961.Cum vă place? de Mihaela Michailov și Eugen Gyemant. Marți, 17.09.2024/ 18.00 și 20:30 / Centrul de Teatru Educațional Replika.

Spectacolul-studiu performativ CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE? pornește de la dezbaterea găzduită de Revista Teatrul în 1962 – „Valorificarea contemporană a dramaturgiei clasice – discuție pe marginea spectacolului Cum vă place de W. Shakespeare“. La această dezbatere, considerată un moment reprezentativ în istoria teatrului românesc, au participat Liviu Ciulei – regizorul spectacolului Cum vă place (care a avut premiera la Teatrul Municipal, sala Izvor, în iunie, la finalul stagiunii 1960-1961), Lucian Pintilie, David Esrig, precum și o serie de cronicari importanți ai momentului, printre care: Andrei Băleanu, B. Elvin, Valentin Silvestru, Mihnea Gheorghiu, Traian Șelmaru.

Scenariul spectacolului CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE? cuprinde fragmente din discuția găzduită de revista Teatrul și scene din piesa Cum vă place, la care intervențiile celor prezenți la discuție fac referire.

O producție e Centrului de Teatru Educațional Replika, București, în parteneriat cu UNATC și CINETic.

Cu: Cătălin Vîlcu, Alexia Maria Mocănescu, Mălina Andreescu, Victoria Ecaterina Moraru, Cătălina Frunză, Sidonia Doica, Alexandru Stan, Robert Brage   

Regia: Eugen Gyemant

Decorul și costumele : Maria Constantin

---

Crocodil de Elise Wilk Marți, 17.09.2024 / 20.00 / Teatrul Apropo

O fată este îndrăgostită și suferă. Nimic ieșit din comun în asta și totuși, ea iubește, dar iubirea ei nu este ca toate celelalte iubiri acceptate social și convențional, iar ea nu este ca toate celelalte fete. Ea este hărțuită și marginalizată pentru că este diferită: nu încalcă vreo lege, nu caută să facă rău nimănui, nu deranjează. Este doar diferită de normă, iar pentru asta trebuie pedepsită.

Piesa de teatru abordează o temă extrem de actuală și relevantă pentru copii și părinți: hărțuirea în mediul școlar. Povestea pune în lumină o radiografie interioară a sentimentelor unei victime a hărțuirii, arătând realitatea crudă a suferinței pe care o trăiește un copil supus agresiunilor verbale, psihice și fizice.

O producție a Asociației Antiteatru, Brașov.

Cu: Mihaela Alexandru, Sabina Brândușe

Regia: Lorena Zăbrăuțanu

Decorul și costumele: Vlad Basarab

Muzica originala: George Pandrea

A paisprezecea ediție a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul din cele mai longevive Festivaluri independente din țară, se va desfășura în București, la Teatrul Apropo (în Pipera) și în locațiile partenere, în perioada 13 septembrie – 22 septembrie 2023.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel