Doliu în lumea muzicii. Muzicianul Cormac Roth, fiul actorului Tim Roth, a murit de cancer la vârsta de 25 de ani

Data publicării:

Muzicianul Cormac Roth, fiul actorului Tim Roth, a murit de cancer la vârsta de 25 de ani

Muzicianul Cormac Roth, fiul actorului Tim Roth, a murit la vârsta de 25 de ani după o luptă cu cancerul, a anunţat luni familia acestuia, potrivit Theindependent.co.uk şi Variety.com.

Cormac "a murit în pace în braţele familiei sale care l-a iubit şi l-a adorat", pe 16 octombrie, a precizat aceasta într-un comunicat.

"A fost o minge de energie sălbatică și electrică, iar spiritul său era plin de lumină și bunătate", se arată într-o declarație a familiei sale. "Pe cât de sălbatic era, Cormac era, de asemenea, întruchiparea bunătății. Un suflet blând care a adus atât de multă fericire și speranță celor din jurul său. Durerea vine în valuri, la fel ca lacrimile şi râsul, când ne gândim la acel băiat frumos de-a lungul celor 25 de ani şi 10 luni în care l-am cunoscut. Un copil irezistibil, vesel, sălbatic şi minunat. Doar recent un bărbat. Îl iubim. Îl vom purta cu noi oriunde vom merge", a transmis familia sa.

Absolvent al Bennington College, Roth a fost un chitarist, compozitor şi producător talentat.

El anunţase pe Instagram că a fost diagnosticat cu cancer cu celule germinale în stadiul 3 în noiembrie 2021.

 "Viața este scurtă", a scris el. "Este un haos. Și nu știi niciodată când vei fi tu. Fiți sănătoși și mergeți la doctor. La naiba cu cancerul".

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by CORM (@cormacroth)

"Mi-a luat jumătate din auz, 27 kilograme din greutate, încrederea în mine şi îşi va continua calea criminală până când voi reuşi să o opresc cumva şi să o omor", scria el. "Dar nu mi-a luat voinţa de a supravieţui sau dragostea de a face muzică. Nu m-a doborât încă", adăugase Cormac.

În ultima sa postare, un videoclip împărtășit în august, el le-a mulțumit urmăritorilor săi pentru sprijinul lor. "Nu întotdeauna îți poți alege destinul", a spus el. "Nu întotdeauna îți poți alege viitorul".

El a lansat albumul Python în 2018 și, de asemenea, a asistat la muzica pentru filmul New Order al lui Michel Franco din 2020. De asemenea,  a lansat muzică pe Soundcloud.

Familia sa l-a numit "un muzician excepțional de talentat și extraordinar, a cărui pasiune și iubire pentru a face muzică se întindea până în momentul în care chitara lui era mai mare decât el". Ei au adăugat: "În cuvintele lui Cormac: "Asigură-te că faci lucrurile pe care le iubești"."

Tim Roth ("Reservoir Dogs", "Pulp Fiction" şi "The Incredible Hulk") şi soţia sa, Nikki, mai au un băiat pe nume Hunter, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel