Doliu în lumea filmului. A murit actorul Tony Dow

Data publicării:
Sursa foto: unplash.com
Descriere foto: Sursa foto: unplash.com

Tony Dow, protagonistul serialului ''Leave It to Beaver'', a murit la 77 de ani, la o zi după anunţarea prematură a decesului său

Actorul Tony Dow, devenit cunoscut după ce a interpretat personajul Wally Cleaver în sitcomul american "Leave It to Beaver" în anii 1950, a murit miercuri la vârsta de 77 de ani, au anunţat familia şi managerul său, la o zi după ce moartea artistului fusese anunţată prematur în presa din Statele Unite.
Tony Dow, a cărui carieră de actor, regizor şi producător de televiziune s-a întins pe durata a şapte decenii, a murit într-un centru de îngrijiri paliative, avându-i alături în ultimele clipe de viaţă pe membrii familiei sale, a declarat pe Facebook fiul actorului, Christopher. Cauza decesului nu a fost dezvăluită, însă actorul şi soţia lui, Lauren, au dezvăluit în luna mai că starul american suferea de cancer.

Marţi, managerul lui Tony Dow a fost nevoit să infirme un mesaj distribuit pe Facebook, care afirma că actorul murise, explicând că soţia artistului a crezut dintr-o eroare că acesta fusese declarat decedat de către medici. Deşi grav bolnav, Tony Dow era încă în viaţă în cursul zilei de marţi

 

În serialul "Leave It to Beaver", difuzat între anii 1957 şi 1963, Tony Dow l-a interpretat pe fratele adolescent al personajului principal, Theodore "Beaver" Cleaver. Rolul din acel sitcom, care descria o versiune idealizată a unei familii americane ce avea o viaţă lipsită de griji într-o suburbie din Statele Unite, l-a transformat pe Tony Dow într-o legendă a culturii americane.

La sfârşitul lunii mai, Tony Dow a publicat pe Facebook un mesaj în care le-a mulţumit fanilor pentru urările lor de bine şi în care a detaliat informaţii despre starea lui de sănătate, inclusiv despre tratamentul pe care îl urma împotriva cancerului. Într-un alt mesaj online, publicat cu o săptămână înaintea morţii sale, actorul dezvăluia că starea lui se înrăutăţise.

Tony Dow a reluat rolul Wally Cleaver în anii 1980 în două producţii de tip spin-off, filmul "Still the Beaver" şi serialul TV "The New Leave It to Beaver". El a jucat şi în serialul "General Hospital".

De asemenea, actorul a regizat episoade din 12 seriale TV, inclusiv din "The New Leave It to Beaver" şi "Harry and the Henderson" în anii 1990, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel