De ce unele creme sunt scumpe, iar altele ieftine. Emanuela Gheorghiță, adevărul din spatele prețurilor / VIDEO

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Freepik/kiraliffe
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursă foto: Freepik/kiraliffe

Drd. Farm. Emanuela Gheorghiță, CEO Cosmetrice, a fost invitată în emisiunea „Mi-Th Influencer”, moderată de Mirela Vescan şi Thea Haimovitz, unde a explicat care este, de fapt, diferența dintre o cremă scumpă și una ieftină.

Dacă te-ai întrebat vreodată ce cremă să alegi, ieftină sau scumpă, Drd. Farm. Emanuela Gheorghiță, CEO Cosmetrice, a spus care e, de fapt, diferența dintre cele două. Multe persoane se întreabă adesea dacă merită să investească într-o cremă scumpă sau dacă o variantă mai ieftină ar face același lucru. Ei bine, nu, ingredientele fac diferența.

Diferența dintre o cremă scumpă și una ieftină

Prețul unei creme poate fi influențat de mai mulți factori, printre care marca, ambalajul și, desigur, calitatea ingredientelor. În general, cremele scumpe tind să conțină ingrediente de înaltă calitate, concentrate și formulate pentru a oferi beneficii vizibile pielii. Pe de altă parte, cremele mai ieftine pot conține adesea ingrediente de bază, care pot oferi hidratare sau o senzație plăcută la aplicare, dar care nu oferă aceleași rezultate pe termen lung precum ingredientele de calitate.

„Este ca și cum te-ai aștepta ca un anumit tip de înghețată, cu un anumit preț, să aibă gustul unei înghețate mai scumpe. Nu poți să te aștepți de la un produs cosmetic ieftin să-ți ofere niște beneficii premium. De exemplu, crema de gălbenele este un foarte bun cicatrizant, depinde și ce extract de cremă de gălbenele există, ce compuși, ce flavonoizi. Nu putem să luăm pur și simplu gălbeneaua și să o punem pe față. Așa ar fi foarte simplu. Contează foarte mult calitatea ingredientele.

Socrul meu este un foarte bun bucătar. Eu nu sunt o pasionată a mâncării. Cu toate că nu sunt pasionată, eu am observat că mâncarea făcută de dumnealui are un cu totul alt gust, comparativ cum mâncarea pe care noi o cumpărăm din restaurant, deci aceeași mâncare. L-am întrebat de ce mâncarea lui are un anumit gust, iar cea din restaurante este total diferită. Mi-a spus că ingredientele fac diferența și că în momentul în care cumperi ingrediente de cea mai bună calitate, atunci mâncarea va avea cea mai bună calitate și cel mai bun gust”, a spus Drd. Farm. Emanuela Gheorghiță, CEO Cosmetrice, în cadrul emisiunii „Mi-Th Influencer”.

Te-ar putea interesa și: De la ce vârstă ar trebui să folosim produse anti-aging. Emanuela Gheorghiță: „Se vede diferența dintre o persoană care nu folosește și una care folosește”

„Nu ai cum să ceri unui om care îți oferă cea mai bună calitate să ți-o aducă și la un preț mic”

Este important să înțelegem că atunci când optăm pentru produse de calitate superioară, trebuie să fim conștienți că acestea vin la un preț mai mare, însă beneficiile și rezultatele pe care le oferă merită investiția.

„Așa și cu produsul cosmetic. Luăm ingrediente de cea mai bună calitate, luăm o formulare de cea mai bună calitate și nu ai cum să ceri unui om care îți oferă cea mai bună calitate să ți-o aducă și la un preț mic”, a dezvăluit Drd. Farm. Emanuela Gheorghiță, CEO Cosmetrice, în cadrul emisiunii „Mi-Th Influencer”.

Așadar, atunci când alegi o cremă, este important să te uiți atent la lista de ingrediente și să faci o alegere în funcție de nevoile pielii tale. Investiția într-o cremă scumpă poate oferi rezultate mai bune pe termen lung.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel