Daniel Onoriu, după ce a stat de două ori față în față cu moartea: „Uitaţi-vă la toate operaţiile mele… Nu e că muriţi, ci că muriţi în chinuri”

Data publicării:

Daniel Onoriu a fost în comă de două ori. Prima dată, în 2006, în urma unui accident de motocicletă. A doua oară, chiar în acest an, în urma unei intervenții chirurgicale la stomac. 

Marţi, 15 noiembrie, de la ora 20:00, Iuliana Marciuc ne propune o ediţie emoţionantă a emisiunii „Destine ca-n filme: KING OF SPEED”.  Invitatul este Daniel Onoriu, cunoscut în lumea sportului auto sub porecla de "Ono", singurul român care a câștigat titlul de campion național la karting, la moto și la auto.

Nepot al celebrei Gabi Luncă și al marelui acordeonist Ion Onoriu, sportivul spune că de la 12 ani a fost "infestat" cu microbul vitezei. Experienţele sale, riscante dar şi costisitoare, în care a investit peste un milion şi jumătate de euro, l-au adus de două ori în pragul morţii: După un accident de motocicletă devastator, petrecut în aprilie 2006 - accident în urma căruia a stat 9 zile in comă şi câteva luni în spital - a fost nevoit să renunțe la motociclism. Şi a doua oară, chiar în acest an, când a văzut moartea cu ochii după o banală operație de micșorare a stomacului. Din fericire, medicii au reușit să îi salveze viața, iar el a început un proces lung și anevoios de recuperare după două luni de comă.

În exclusivitate la „Destine ca-n filme”, pe TVR 2, o vom cunoaşte şi pe Jeni Onoriu, mama sportivului. „Ne-am dat seama că accidentul cu motocicleta a foarte grav. M-au întrebat dacă vreau să-l văd şi am rămas şocată. M-am sprijinit de perete. Abia în a noua zi ne-a chemat medicul şi ne-a spus că poate fi salvat”, a povestit cu lacrimi în ochi mama sa.

 

„Pentru viteză trăiesc, este mai mult decât o boală”, mărturiseşte şi acum bărbatul care a suportat în jur de 40 de operaţii în urma accidentelor.


Eroul “Destinelor” a înfruntat, uneori, greutăţi mari, sau a fost pus să facă alegeri dificile. Din experienţele acumulate în cariera sa, Daniel Onoriu a transmis un mesaj pentru toţi cei care îl urmăresc:

„Copii, sunteţi mulţi care îmi sunteţi fani şi mă iubiţi, vă spun din toată inima, nu în calitate de părinte, ci de maniac al şoselelor pe care am dominat, şi pe motocicletă, şi pe maşină. Sunt pilot profesionist şi campion naţional multiplu pe moto, karting şi raliu, dar vă îndemn să nu mergeţi tare pe stradă, că viteza ucide. Uitaţi-vă la toate operaţiile mele… Nu e că muriţi, ci că muriţi în chinuri. Aşa că, duceţi-vă pe circuite. Mulţumim lui Dumnezeu că acum avem. Eu nu aveam când eram copil. Dacă faci accident pe circuit, eşti pe pietriş sau pe iarbă. Nu se întâmplă nimic. Dar pe stradă ai borduri, pomi, căruţe sau alte maşini şi este mult mai riscant! Ştiţi cât de încet merg acum pe stradă?”, transmite Daniel Onoriu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel