Dana Budeanu, reacție controversată, după scandalul în care este implicat Dorian Popa: „Stau tranchilizați și se ascund de viață”

Data publicării:

Dana Budeanu, declarație controversată al adresa unor persoane care încalcă legea.

Dorian Popa ar mai fi atras privirea unei vedete din showbiz-ul românesc, iar de data aceasta ar fi vorba despre desginer-ul Dana Budeanu, care nu are deloc milă față de persoanele care consumă substanțe interzise.

Vezi și: Cu ce mașină se plimba Dorian Popa în momentul în care a fost oprit de Poliție. Ar fi avut și reducere la bolidul de lux

Cunoscută pentru modul în care critică diferitele aspecte ale societății contemporane, dar și pentru sfaturile date „amețiților și amețitelor”, Dana Budeanu a reușit să intre pe scena showbizului cu personalitatea sa inedită.

Pe o platformă de socializare, desginer-ul a precizat că  toate persoanele care consumă substanțe interzise de lege, risipindu-și astfel timpul, oferă îndrumări de viață persoanelor care le urmăresc.

Astfel, o eventuală legătură cu artistul Dorian Popa ar putea fi făcută, mai ales că mesajul Danei Budeanu vine la doar  patru zile după ce artistul s-ar fi certat cu legea. Deși nu există încă o decizie judecătorească definitivă pentru fapta de care este acuzat influencerul, Dana Budeanu le-ar fi luat-o înainte autorităților, dând „verdictul”.

Vezi și: Marian Godină „nu face morală”, dar „e păcat de toată munca” lui Dorian Popa. Ce spune influencerul despre colegul de breaslă

„Toți drogații care stau tranchilizați și se ascund de viață vă învață cum să trăiți”, a scris mai întâi Dana Budeanu pe rețelele de socializare.

După primul mesaj în care menționa activitatea unor presupuse persoane drogate, ea mai vine cu o declarație prin care își completează ideea anterioară:

„Ăștia care stau drogați, tranchilizați, de ce nu recomandați la amețiții care vă urmăresc drogurile? Că la voi asta e soluția, nu harnelile pe care le spuneți la fraieri cu regăsirea și munca și vrăjeala”, a mai spus ea.

Mesajul IPJ Ilfov a fost:

”La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15 , polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, au transmis polițiștii, conform știripesurse.ro.

De asemenea, „colegii” de breaslă ai lui Dorian Popa s-au sesizat și ei, mai ales că a strâns mai multe critici decât mesaje de susținere din partea vedetelor din România. Pe de altă parte, publicul pare să îl încurajeze destul de mult pe influencer, el fiind foarte cunoscut și pentru opozița pe care o avea față de persoanele care consumă substanțe interzise.

Vezi și: Ce spune Dumitru Dragomir, după ce Dorian Popa a rămas fără permisul de conducere. Nea Mitică a dat verdictul: „Nu sunt procuror”

Potrivit Elenei Merișoreanu, care susține că a vorbit cu Dorian Popa la telefon, artistul doar ar fi inhalat fum rezultat în urma consumului de droguri, ceea ce ar putea însemna că bărbatul a petrecut timp cu persoane care practică uzul de substanțe psihoactive.

O parte din opinia publică mai aruncă vina și pe așa-zisa lipsă de precizie a testelor cu care sunt efectuate controalele de rutină ale Poliției.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel