Cursă periculoasă la America Express, în jungla din Guatemala. Cătălin Scărlătescu: ”Mi-o luase inima razna rău!”

Data publicării:

Concurenții de la  America Express au parte de mari provocări pe traseu. 

În această seară, de la ora 20:00, la Antena 1, aventura America Express continuă spectaculos cu o schimbare de peisaj: cele 7 perechi de vedete lasă Mexicul în urmă, trec granița și pășesc în inima Americii Centrale. Începe prima etapă din Guatemala, chiar în mijlocul junglei, printre impresionantele piramide din Tikal, cândva un centru de putere  al imperiului strălucitei civilizații Maya.

          Vor urma teste de foc! Competiția e tot mai strânsă, iar probele, din ce în ce mai grele. Ritmul devine infernal: cursa care va decide echipele care intră la jocul de amuletă și Joker va fi una greu de uitat. Concurenții vor fi provocați să cucerească piramidele mayașe, iar drumul până în vârf îi va face să resimtă din plin lupta cu propriile limite fizice. ”Am simțit că mi se încețoșează privirea, mi-o luase inima razna rău. Mă luase amețeala. Am închis ochii, pentru că începuse să se învârtă piramida cu mine. Am încercat să mă liniștesc, nimic... Mi-a trebuit mult timp să-mi revin”, a povestit Cătălin Scărlătescu despre efortul fizic al întrecerii de la Tikal. Și Ovidiu Buta s-a confruntat cu momente critice: ”Când am ajuns în vârful piramidei, ceva foarte ciudat s-a întâmplat cu mine. Cred că eram într-o hiperventilație pe care n-o realizam. Și am zis că trebuie să mă opresc neapărat”, a povestit el.

          Spectacolul vizual al țării ascunse în junglă, Guatemala, se va împleti, așadar cu presiunea unei întreceri istovitoare, dar și cu probe matematice și de memorie... în limba mayașă! Totul pentru un loc pe podium – care garantează intrarea la jocul pentru amuletă și Joker, o întrecere ce nu va fi oprită nici de ploaia torențială! Finalul concursului va aduce, însă, nu doar un plus de efort sub pelerinele de ploaie, ci și momente încărcate de tensiune între două dintre echipe.

          După Mexic, Guatemala este a doua țară din lungul drum al aventurii America Express către El Dorado. Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Puya și Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, Bie Adam și mama ei, Mihaela sunt concurenții care au rămas pe Drumul aurului în competiția pentru premiul de 30.000 de euro și mult râvnitul titlu de câștigători ai celui mai spectaculos reality show din România. Cum se vor descurca ei în cursa din inima junglei, cine se va califica la jocul pentru amuletă și Joker și ce echipă va obține prima victorie din Guatemala telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:00.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel