Cum putem găti cartoful dulce. Chef Joseph Hadad: „E un super-aliment. Mai sănătos decât cartoful obișnuit”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: pexels.com
Descriere foto: Sursa foto: pexels.com

Joseph Hadad a vorbit despre avantajele pe care le are cartoful dulce.

Cartoful dulce i-a luat locul, în ultima vreme, cartofului alb, atât pentru gustul ușor dulceag, cât și pentru textura mai diferită. În acest sens, chef Joseph Hadad anunță faptul că oficial am intrat în sezonul cartofului dulce și trebuie să profităm din plin de acest lucru, întrucât este mult mai sănătos decât varianta sa inițială, dar poate fi integrat și în deserturi.


„Cartoful dulce este adesea considerat un super-aliment. Nu e tocmai din familia cartofilor, ci pur și simplu o legumă rădăcinoasă, cum sunt și morcovii, de exemplu. Este mai sănătos decât cartoful obișnuit și gustul său dulce îl face un ingredient bun atât pentru diverse mâncăruri, cât și pentru deserturi.

Acum este sezonul lor. Începând cu septembrie și până în iarnă este momentul de recoltă pentru cartofii dulci, chiar dacă se găsesc tot timpul anului în supermarketuri. Așa că profitați de sezon și de mâncărurile bogate, calde, în care cartofii dulci se potrivesc atât de bine.”, a scris chef Joseph Hadad, pe bogul său personal. 

VEZI și: Florin Dumitrescu, rețetă de supă cremă de conopidă caramelizată, asezonată cu file de doradă. Ingredientul care nu trebuie să lipsească niciodată


Cum se păstrează cartoful dulce, pentru mai mult timp

Mai mult, celebrul bucătar chef dezvăluie și câteva trucuri cu privire la modul de depozitare al cartofilor dulci, care pot rezista și săptămâni întregi.

„Odată cumpărați, cartofii dulci se păstrează la temperatura camerei, eventual într-o zonă mai întunecoasă și răcoroasă, cum e o cămară, și se țin departe de ceapă și usturoi, care îi fac să dea lăstari mai repede. Odată curățați și tăiați, se păstrează bine câteva zile la frigider într-o caserolă cu apă și capac. Sau pot fi blanșați și puși în pungi la congelator, unde rezistă câteva luni bune.

Pentru a vă asigura că se gătesc în mod uniform, fie că îi prăjiți, îi fierbeți sau îi puneți la cuptor, cartofii dulci ar trebui tăiați în bucăți cât mai egale. Dar puteți să îi coaceți și întregi, ca pe cartofii normali, în coajă, având grijă să îi înțepați în câteva locuri înainte de a-i da la cuptor, pentru a permite aburului să iasă și astfel să se coacă uniform.”, a mai spus bucătarul chef.

VEZI și: Cele mai bune metode de a găti peștele. Joseph Hadad: „Acesta poate înlocui cu ușurință codul din rețete”

„Cartofii dulci sunt excelenți și sub formă de suc proaspăt stors”


„Dacă vreți să îi fierbeți, varianta de fierbere în abur este mai sănătoasă și va menține gustul mai intens pentru că nu vor mai fi la fel de apoși ca în cazul fierberii normale, în care se îmbibă cu o parte din apă. Cât despre prăjire, opțiunea mai sănătoasă este cea a pregătirii lor la air fryer.

Și probabil că nu știați, însă cartofii dulci sunt excelenți și sub formă de suc proaspăt stors. Spălați bine și puși în storcător cruzi, cu tot cu coajă, sunt o sursă bună pentru vitaminele A, B și C, dar și de potasiu.”, a conchis Joseph Hadad.

VEZI și: Cum obții cartofi prăjiți perfect crocanți. Joseph Hadad: „Asta scoate o parte din umiditatea din cartofi”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel