Psihologul Nora Neghină a explicat, în exclusivitate pentru Spectacola, cum pot fi afectați copiii de începrea noului an școlar, în valul patru al pandemiei, dar și cum îi pot ajuta părinții să depășească posibilele stări de anxietate.
Elevii urmează să revină în bănci. Emoțiile sunt mari, și nu doar pentru că este începutul de an școlar. Revenim la școală după un an în care orele s-au ținut online sau în sistem hibrid.
O perioadă în care copiii au învățat să se adapteze, părinții și profesorii la fel.
SPECTACOLA: Poate această întoarcere la școală să creeze o anxietate în rândul elevilor?
Psih. Nora Neghină: Reîntoarcerea la școală după vacanța de vară, chiar și în context normal (cum ar putea fi descris cel de dinaintea aparitiei pandemiei Covid), reprezintă un context marcat de disconfort prin prisma faptului că atât copiii, cât și adulții, trec printr-o schimbare de rutine. Creierului nostru îi place rutina, adică familiaritatea, și cărările cunoscute, astfel că schimbări în ora de trezire/culcare, întâlnirea/reîntâlnirea cu persoane pe care nu le-am frecventat de multă vreme, trecerea de la program de voie la program impus, logistica deplasărilor către/de la școală, serviciu, activități extracuriculare sunt factori care aduc și disconfort. În contextul actual, marcat în continuare de riscul îmbolnăvirii și măsuri de prevenire a răspândirii virusului, disconfortul este amplificat, căci se adaugă comportamente aditionale sau schimbări suplimentare. Nu în ultimul rând, schimbarea de mod de predare (de la online la fizic în interacțiune nemediată), readaptarea, poate fi percepută ca factor de disconfort.
Fiecare din noi are temperamental un nivel mai crescut sau mai scăzut de adaptabilitate la contexte noi, astfel că ne este mai ușor sau mai dificil să facem față acestui disconfort care însoțește orice schimbare.
Asta nu înseamnă neapărat anxietate, ci doar că este nevoie să ne acordăm o perioadă de a ne ”așeza” sau a ne obișnui cu noile rutine.
Există însă în acest debut de an școlar potențial de anxietate crescută pe zona de sănătate și socializare, adică îngrijorări privind îmbolnăvirea personală sau a celor din familie, sau comunitate, îngrijorări privind relațiile interpersonale și abilitățile de relaționare. Aceste îngrijorări vor fi însoțite de comportamente disfuncționale, excesive, și care nu vor face altceva decât să mențină anxietatea.
Psih. Nora Neghină: Pentru mine ca și părinte (cu background în psihologia umană) există 2 cuvinte cheie: normalizare și expunere. Normalizarea virusului în sensul în care este un pericol, dar nu este nici cel mai mare, nici singurul, astfel că putem folosi mesaje de tipul ”este doar un virus... există și alte pericole de care ne ferim fără să facem tamtam... au existat viruși/pericole de care ne protejam și înainte... și dacă o să ne îmbolnăvim o să treacă...” Normalizarea măsurilor de prevenire în sensul în care nu sunt lucruri noi (precum spălatul pe mâini, statul acasă atunci când suntem răciți), sau sunt lucruri care ne ajută dar nu ne garantează nimic (purtatul măștii, dezinfectarea) ci doar reduc un risc. În acest context putem veni cu mesaje de tipul ”și înainte ne spălam pe mâini, nu e nevoie să ne spălăm de 100 de ori sau minute îndelungate... e suficient să ne spălăm/dezinfectăm în momente cheie, nu în permanență... suntem obligați să purtăm mască, dar și dacă se întâmplă să nu o ai cateva minute sau o dai jos un pic, nu este un capăt de țară...” Aceste mesaje vin în întâmpinarea gândirii categorice sau catastrofizării pe care o au copiii (în special cei înclinați spre tulburări anxioase) și tind să aplice într-un mod foarte rigid regulile sau să trăiască cu disconfort ridicat scăpările.
Chiar și atunci când reușim să normalizăm contextul, este nevoie să îi și ”împingem de la spate”, să îi lăsăm să se confrunte cu experiențele neplăcute, adică să-i lăsăm să se expună disconfortului și să înțeleagă că pot trăi cu el. Aș atrage atenția asupra expunerii în special în ceea ce privește refuzurile sau evitările de contexte – refuzul de a merge la școală, de a se întâlni cu prieteni, de a merge la cumpărături sau de a ieși din casă pur și simplu.
Este poate nevoie mai mult să le sugerăm sau să le creem sau să îi susținem în contextele de socializare.
Nu în ultimul rând, este foarte important să păstrăm dialogul viu, adică să îi ascultăm indiferent dacă ceea ce verbalizează ni se pare o prostie sau nu suntem de acord, să nu le ”tăiem macaroana” și să împărtășim la rândul nostru cu ei într-o manieră echilibrată stările noastre emoționale.
Creșterea alarmantă a cazurilor de covid amenință desfășurarea orelor în clase. Un alt motiv de anxietate.
SPECTACOLA: Cum ar putea gestiona cei mici, cât și părinții, temerile legate de aceste incertitudini și, nu în ultimul rând, teama de înfectare cu noul coronavirus?
Psih. Nora Neghină: Un element important pentru normalizarea situației este să nu dăm curs gândurilor catastrofice și evitarea mesajelor de tipul ”aoleu ce-o să se întâmple ... dacă...” Mintea noastră are tendința să nu stea prea mult în prezent, adică să transforme realitatea în ceva mult mai negativ decât este, pentru că așa am învățat de-a lungul evoluției umane să supraviețuim și să facem față pericolelor. Însă una este să evaluez și să acționez în consecință în prezența unui pericol concret, imediat, real, acum și aici, și alta este să transform elementele situației cu care mă confrunt într-o dificultate viitoare sau într-un pericol posibil. În acest sens, ceea ce ajută la combaterea îngrijorărilor despre ce va fi, ce va urma, etc, este să rămânem ancorați în concret. Putem face acest lucru punându-ne întrebarea ”cu ce mă confrunt acum, azi?”, acceptând faptul că orice planuri aș face acum pentru o potențială amenințare viitoare s-ar putea să nu fie cele mai eficiente coroborate cu ce se va întâmpla când se va întâmpla, și gândindu-ne că nu tot ceea ce este posibil este și probabil, și că doar o foarte mică parte din ce îmi imaginez că este posibil se va întâmpla în realitate.
În prezent (față de martie 2020) avem un mare avantaj, și anume faptul că am trecut deja prin experiența unui lock down, a unor măsuri restrictive de circulație, a activității în online, și avem deci un punct de referință. Putem să ne uităm în urmă și să vedem ce a funcționat și ce vrem să păstrăm din modalitățile de gestionare folosite atunci sau ce vrem să îmbunătățim.
Nu în ultimul rând, astăzi avem o măsură suplimentară de protecție: vaccinul.
O nouă rundă de școală online ar aduce și o nouă rundă de izolare, în care copilul interacționează mai puțin cu colegii, dar și cu profesorii.
SPECTACOLA: Care ar fi tehnicile prin care ar putea gestiona mai eficient aceste schimbări?
Psih. Nora Neghină: În primul rând e nevoie să vedem ce am făcut la nivel individual până în acest punct și să vedem ce a fost benefic și ce a fost dificil. De asemenea, e întotdeauna util să ne uităm în jurul nostru la ceilalți pentru a ne inspira.
Cum ar putea copiii să învețe să își antreneze psihicul în această periodă, Să rămână motivați, concentrați și creativi, având în vedere mediul de învățare.
Psih. Nora Neghină: Este nevoie să înțelegem că ”productivitatea” noastră depinde de starea noastră de bine fizică și psihică. Niște aspecte asupra cărora m-aș concentra este limitarea timpului excesiv petrecut în fața ecranelor care scade capacitatea atențională, crește agitația și oboseala, și în consecință scade randamentul cognitiv. Când mă refer la scăderea timpului petrecut în fața ecranelor, exclud timpul necesar orelor de curs sau efectuării temelor, ci mă refer în deosebi la folosirea gadgeturilor în scop ”recreațional”, Concomitent cu limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, recomand creșterea interacțiunii cu natura, plimbări în parc, pădure, ieșit la munte/mare, etc. precum și orice activități care implică mișcarea corporală și motricitatea fină (cam tot ce ar putea intra în zona de ”lucrul manual” de la frământat la construcții de Lego sau cuburi).
SPECTACOLA: Poate fi toată această perioadă resimțită mai târziu ca o traumă de cei mici?
Psih. Nora Neghină: Ceea ce știm la ora actuală despre traumă este că e mai puțin important evenimentul în sine decât ceea ce ”ne spunem noi/povestea pe care ne-o construim în mintea noastră” despre ceea ce s-a întâmplat. Astfel că pandemia în sine nu este suficientă pentru ca mai târziu să ne confruntăm cu efecte traumatice. Ce poate degenera într-o traumă este ceea ce facem zi de zi pe toată durata acestei perioade.
Cu siguranță vom vedea multă vreme de acum încolo consecințe ale acestei perioade, însă nu toate vor fi definite ca traumă.
Cum ar putea părinții să îi ajute pe cei mici să prevină anumite stări de anxietate, depresie
Psih. Nora Neghină: Este această vorbă care pare să ne caracterizeze ca și națiune ”să faci haz de necaz” care are o mare doză de înțelepciune, și anume că oricât de neagră ar părea situația, putem să mai și rădem. Este important în această perioadă să ne păstrăm simțul umorului și să încercăm să creștem pe cât posibil activitățile amuzante, caraghioase, plăcute, care aduc multă bucurie la nivel individual și de grup (familie, prieteni, comunitate). Creșterea zonei de plăcere (și aici mă refer la plăceri ”sănătoase”, nu neapărat la comportamente adictive) ajută la echilibrarea chimiei din creier, adică la scăderea nivelului de cortizol și creșterea serotoninei și dopaminei.
„Atât anxietatea cât și depresia la copii se poate manifesta prin starea general proastă, apatie, lipsă de chef, evitarea activităților sau izolarea socială, tristețe marcată sau temeri/frici/îngrijorări excesive, irascibilitate, furie necontrolată, manifestări somatice (în zona capului și aparatului digestiv, dureri de cap, burtă, piept, gât). Nu sunt de neglijat nici comportamente din zona ”tipicăriilor”(comportamente repetitive) sau ”perfecționismului” (intoleranța la greșeli, la frustrare, standarde de neatins, nemulțumire”), ne-a mai explicat Psih. Nora Neghină.
Psiholog Nora Neghină, Pagina de Psihologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil