Cum ne influențează Mercur retrograd în Berbec, din 2 aprilie. Daniela Simulescu a dezvăluit care vor fi cele mai afectate zodii

Data actualizării: | Data publicării:
Daniela Simulescu
Descriere foto: Daniela Simulescu

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, a dezvăluit cum ne influențează Mercur retrograd în Berbec și care vor fi cele mai afectate zodii.

Mercur este deja în Berbec și ne aflăm în plin sezon al eclipselor, iar eclipsele se petrec pe axa nodurilor lunare Berbec-Balanță. Potrivit astrologului Daniela Simulescu, Mercur va retrograda în Berbec între perioada 2-25 aprilie, însă efectele se vor simți până pe 15 mai.

„Să nu uităm că Mercur a intrat în acest semn pe 10 Martie și va ieși de acolo pe 15 mai. Cu alte cuvinte, chiar dacă retrogradarea începe pe 2 aprilie, noi deja o simțim. De asemenea, chiar dacă retrogradarea se termină pe 25 aprilie, efectele se vor duce până pe 15 mai. O retrogradare este activă în toată perioada în care planeta respectivă este în semnul contaminat, să-i spunem așa.

Mercur este planeta care se ocupă cu tot ce înseamnă comunicare, mișcare, voce și minte. Deci Mercur este mintea și vocea noastră, să spunem așa. Arhetipul Berbecului este arhetipul primăverii, cel ar curajului, al încrederii, al fricii și al furiei”, a spus Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Te-ar putea interesa și: Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Potrivit astrologului Daniela Simulescu, trebuie să avem foarte mare grilă la tot ceea ce înseamnă tehnologie, comunicații și comunicare. De asemenea, trebuie să fim atenți la ceea ce spunem, pentru că din furie și din frică putem să spunem multe și ulterior putem regreta.

„Vă enervați imediat și o să observați acest lucru și în jurul vostru. Toată lumea se ceartă cu toată lumea și toată lumea este nerăbdătoare, pentru că arhetipul Berbecului are chestia aceasta de grabă și cu Mercur retrograd, Berbecul este mai nerăbdător și mai dornic să meargă lucrurile, dar pe o retrogradare a lui Mercur învățăm răbdarea.

În perioada de retrogradare a lui Mercur vă recomand să fiți atenți. Trebuie să minimizați pierderile. În această perioadă trebuie să aveți mari grijă și să căutați soluția sau negocierea. De asemenea, s-ar putea să aveți tendința ca dacă ceva se strică în jurul vostru să cumpărați altceva. Recomandarea este să aveți răbdare și să căutați o soluție prin care să reparați, să vindecați, să ajustați și să nu vă grăbiți. Poate învățați ceva din situațiile respective”, a mai precizat Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Te-ar putea interesa și: Horoscop 25 - 31 martie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va reuși tot ce își propune: „Reușita va fi excepțională”

Patru zodii vor fi afectate

Potrivit astrologului Daniela Simulescu, cu Mercur retrograd în Berbec, cei mai afectați vor fi cei cu marcaj cardinal în astrogramă: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn.

„Nativii Berbec, Rac, Balanță și Capricorn vor fi afectați pentru că avem și sezonule eclipselor. (...) Pe 15 aprilie, Mercur retrograd va face conjuncția cu Chiron. Conjuncția a fost pe 20 martie și va fi și pe 7 mai, dar acum cât este retrograd vor exista cuvinte care dor, discuții de sănătate, unele descoperiri pe planul acesta și momente revoluționare. Cei care au mult marcaj de Berbec, Rac, Balanță și Capricorn s-ar putea să-și dea seama cât de mult rău își fac. Vor observa că au tendințe autodistructive”, a adăugat Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Te-ar putea interesa și: Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel