Cum l-a cunoscut Amme pe actualul ei soț: „Eu l-am remarcat, dar aveam amândoi relații” / video

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Amme ne-a povestit despre frumoasa poveste de dragoste pe care o trăiește în prezent.

Amme este împlinită în prezent pe toate planurile. Îndrăgita artistă a reușit să se facă remarcată în industria muzicală, este o influenceriță de succes și se pare că și pe plan personal este extrem de împlinită. Cântăreața trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu actualul ei soț de câțiva ani de zile, iar de 5 ani, cei doi sunt, în adevăratul sens al cuvântului, o familie, pentru că au spus „Da” în fața stării civile. Invitată în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola, Amme ne-a vorbit despre relația sa, dar și despre cum l-a cunoscut pe actualul ei soț.

„În 2019 m-am căsătorit cu soțul meu, a fost așa, foarte frumos, am făcut cununia pe plajă și rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri.

Când ne-am cunoscut, el avea o relația, dar și eu aveam. Îl vedeam așa prin oraș, el era handbalist și venea doar în weekenduri, iar eu ziceam „doamne, ce frumos e”. Dar aveam amândoi relații, eu l-am remarcat, el pe mine, doar atât. Apoi, eu am avut o altă relație în București, ușor toxică, după care, când s-a terminat, am reluat legătura cu el. Mi-a scris „bau” pe Facebook și de acolo am vorbit 3 zile. Eu eram pe final de relație, urma să... după ce ne-am întâlnit prima dată, am rămas împreună. Nu am dormit niciodată despărțiți, doar când am avut școala (n.r școala de dansuri de la Slatina).”, a declarat Amme, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola.

VEZI și: Afacerea care i-a adus succes lui Amme: „Pe asta nu o spun, deși mi-a schimbat viața”. Cum a devenit un influencer de succes / video

A fost cerută în căsătorie după 4 ani de relație

Inelul de logodnă a venit după 4 ani de relație, își aduce aminte Amme. Chiar dacă pentru multe persoane ar putea părea prea multă așteptare, artista consideră că acesta a fost timpul perfect de așteptare, întrucât cei doi s-au putut cunoaște și cu bune, și cu rele. 

„M-a cerut după 4 ani, la 5 ani am făcut nunta. Eu consider că a fost bine așa, pentru a vedea dacă ne înțelegem bine. A fost perfect. Abia acum suntem foarte bine, pentru că eu m-am tratat foarte mult. Eram foarte vulcanică, mă certam din orice.”, a continuat aceasta.

Citește și: Cea mai mare frică de care Amme nu poate scăpa: „Nu pot să o tratez. Am zis că nu o să mai trăiesc” / video

În 2019 s-a mutat definitiv în București

Chiar dacă formau deja de ceva vreme o relație, Amme nu se mutase încă permanent în București, ci făcea naveta între Capitală și orașul  ei natal, acolo unde deținea niște școli de dans. Cu toate acestea, înainte de pandemie, la sfatul soțului său, artista a renunțat la acea activitate și s-a stabilit permanent în acest oraș.

„În 2019 parcă am simțit că venea pandemia, iar soțul meu, care era în București, mi-a spus că nu mai vrea să fac naveta, eu trebuia să fiu prezentă acolo. Mi-a zis că vin aici și să găsim ceva. Atunci a venit pandemia și mi-am deschis un magazin de haine online, care a bubuit și ăla. Am început să contactez influenceri, ca să pot să mă promovez, după care ușor, ușor am început să devin eu influencer, iar din 2020 mă întrețin exclusiv din online.”, a continuat ea.

VEZI și: Lecția importantă primită de Amme de la Teo Trandafir. Cum s-au cunoscut cele două / video



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel