Cum își educă Monica Anghel băiatul: „În permanență îi spun, mamă nu avem bani pentru asta”

Data publicării:
Sursa foto: Monica Anghel, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Monica Anghel, Facebook

Monica Anghel are o relație deosebită cu fiul ei, căruia încearcă să-i ofere și cea mai aleasă educație. 

Monica Anghel este una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste de la noi din țară, însă, în același timp, aceasta este și o mamă cu normă întreagă. Aviv are 12 ani, iar solista încearcă să creeze cea mai bună relație cu fiul său și să-i ofere și o educație pe măsură. Totuși, aceasta nu uită nici de cele mai importante principii de viață, motiv pentru care vrea să-și țină băiatul cu picioarele pe pământ. Așadar, Monica Anghel spune că nu-i oferă fiului ei tot ce-și dorește, chiar dacă are posibilitățile materiale pentru a o face.

„Fac parte din categoria părinților care în permanență îi spune copilului: mamă nu avem bani pentru asta”. E bine așa cum e. Nu sunt nici săracă, dar nu fac parte nici din categoria oamenilor bogați, cu foarte mulți bani, cu fițe, cu ifose, sunt om echilibrat, cu picioarele pe pământ. Asta cred că vine din faptul că eu de la vârsta de 14 ani mi-am câștigat singură banii și mi-am dat seama cât de greu se fac banii și cât de greu trebuie să muncești ca să poți să câștigi niște bani și câți ani de studiu, de muncă asiduă trebuie să ai în spate ca să poți să primești niște bani, poate mai mulți decât alții”, a declarat Monica Anghel, potrivit Ego.ro

 

Mai mult, Aviv a ajuns chiar și la vârsta la care dă „iama” în sertarul de bijuterii al mamei sale, din dorința de a le face cadouri persoanelor dragi.

„Stai liniștită că deja a început să vină să-mi ia inele, lănțișoare, cercei, bine gablonțuri, ca să le facă cadou. Așa încep toate, dar e ok”,  a mai spus artista.

Te poate interesa și: Monica Anghel, adevărul despre siluetă: ”S-au spus o groază de lucruri neadevărate pe tema asta”. Artista, decizie radicală cu privire la compania care i-a furat ilegal imaginea / EXCLUSIV

 

Ce activități fac cei doi împreună

Când vine vorba de activitățile preferate, artista ne declara recent faptul că adoră plimbările în aer liber, împreună cu Aviv. Cei doi mai merg la echitație, dar și la înot, iar când cel mic nu este la școală, solista îl ia întotdeauna cu ea, la concerte. 

„Când nu sunt pe scenă, evident că petrec timp cu băiețelul meu și ne plimbăm. Mergem în pădure, la echitație, la înot, ne plimbăm pur și simplu chiar și prin oraș. De fiecare dată când am posibilitatea, îl iau cu mine la evenimente, dacă nu are lecții de făcut sau dacă nu-i la școală. Se bucură foarte mult.”, a declarat Monica Anghel, în exclusivitate pentru Spectacola

Citește și: „Are măsuri de manechin”. Un celebru designer rupe tăcerea despre silueta Monicăi Anghel: Astăzi am hotărât să vorbesc

 

Ce relație are Monica Anghel cu părinții ei

Nu este de mirare faptul că Monica Anghel are o relație bună cu Aviv, întrucât artista se înțelege excepțional și cu părinții ei. Aceasta provine dintr-o familie foarte unită, care a îndrumat-o la orice pas și a ajutat-o să ajungă unde este astăzi.

„Am o relație foarte apropiată cu ambii părinți, cu fratele meu, suntem o familie foarte, foarte unită. Au fost multe sfaturi pe care le-am primit de la mama. Cel mai important mi se pare că tu, ca femeie, trebuie să te respecți pe tine, în primul rând. Adică să te poți uita în ochii oricui pe stradă, să mergi cu spatele drept, să fii o femeie respectată și respectabilă.”, a declarat Monica Anghel în exclusivitate pentru Spectacola. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel