Cum își educă Anna Lesko fiul. Artista, sfat pentru părinți: „Cu lacrimi în ochi să-i spui cât de mult suferi. Lacrimile mamei sunt un remediu”

Data publicării:
Anna Lesko, foto Instagram
Descriere foto: Anna Lesko, foto Instagram

Anna Lesko își crește fiul singură, cu multă iubire și înțelepciune. Iată sfatul artistei pentru părinți. 

Anna Lesko, în vârstă de 44 de ani, se dedică în totalitate creșterii fiului său. Iată care este modul în care artista își educă fiul și ce sfaturi are pentru toți părinții. 

„Dacă aveți un copil, vă rog, oferiţi-i timp! Educați-l nu ocazional, ci permanent. Pentru că dacă e ocaziţional – atunci nu poți evita pedeapsa, pentru că nu ai timp să-l calmezi, deci trebuie să-l lovești, să țipi, să-i interzici, să-i iei din mână, să-l cerți. Dar dacă oferiți o mare parte din sufletul vostru pentru educarea copilului – astfel de acţiuni nu sunt necesare.
Acest lucru nu înseamnă că nu voi avea cerinţe de la copil, doar conversația cu el va fi diferită. Copilul a făcut ceva rău, îi pun o condiție: “Hai, să nu avem asta în viața noastră.” si îl conving.
Dar, imediat ce începe să înțeleagă și să facă bine – îl voi încuraja de o sută de ori să devină mai puternic în această aspirație. Sau chiar să încerce să facă bine – voi exagera, îl voi lauda, îl voi admira: “Vezi, fiule, devii bărbat!” Și așa întotdeauna. Lăudați copiii! Trebuie să-i facem să crească în ochii lor!
Atunci când copilul face ceva rău – nu trebuie pedepsit, ci de plâns. Cu lacrimi în ochi să-i spui cât de mult suferi. Lacrimile mamei sunt un remediu mult mai puternic decât mâinile care lovesc copilul. Îl lovește, pentru a-l provoca să facă lucrurile mai bine, îl lovește din “dragoste”… Însă copilul nu va accepta niciodată această dragoste. Violența nu educă, ea oprește dezvoltarea copilului. Îi fură sprijinul spiritual”, a transmis vedeta pe rețelele de socializare. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Anna Lesko Official (@anna_lesko)

 

Cum i-a explicat fiului său despărțirea de tatăl acestuia
 

Anna Lesko și Dj Vinnie au surprins pe toată lumea în 2019, când au anunțat că se despart, după o relație de 8 ani. Nimeni nu a înțeles atunci ce a dus la separarea celor doi, dar toată lumea a observat că artista și-a ținut viața amoroasă departe de lumina reflectoarelor și nu s-a mai afișat cu niciun alt bărbat de atunci. După despărțire, fiul celor doi, în vârstă de 8 ani, a rămas în grija mamei sale. 

Invitată în platoul emisiunii Vorbește lumea, Anna Lesko a dezvăluit ce relație are cu fiul ei, Adam. Artista a mărturisit că încearcă să poarte discuții deschise cu el și să îl trateze ca pe un adult. 

„Nu putem să plângem. Trebuie să dai copilului tău siguranța asta și soluția. Așa fac și eu cu Adam. Dialogul la care îl invit este acela care se termină și cu o soluție.”, a spus artista.

Anna Lesko: „Discuția aceasta a fost extraordinar de scurtă”


Anna Lesko a declarat că fiul a înțeles toată situația dintre ea și tatăl său și asta pentru că i-a explicat de fiecare dată ce se întâmplă. Totodată, artista este de părere că nu este indicat ca cei mici să asiste la certurile dintre părinți, deoarece lucrul acesta îi va afecta foarte mult. 

„Discuția aceasta a fost extraordinar de scurtă. A fost o discuție care nu a pus accent cu caracter dureros. I-am explicat ‘Iubirea vieții mele, tati și cu mami te iubim enorm și așa va fi pentru tot restul vieții. Noi adulții avem niște situații. Și de ce tu să participi la aceste situații? Ele se înmagazinează în subconștientul tău.’ E un copil care nu a suferit, nu suferă, nu pune întrebări.”, a mărturisit Anna Lesko.

Artista a făcut tot posibilul ca fiul ei, Adam să nu asiste la certurile dintre ea și fostul său partener, acesta fiind și motivul pentru care a decis să pună punct relației. 

„Când am avut discuții ceva mai aprinse cu Adrian, am spus stop, copilul nu trebuie să audă. E foarte important să nu implicați copiii, sunt coală albă.

Nu au voie să știe de problemele noastre. Nu e bine să afle chestiile astea acum. Lasă-l pe el să știe ce înseamnă dragoste, ce înseamnă trădare. Ține-l departe de conflict.”, a adăugat vedeta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel