Cum folosim corect masca și balsamul pe păr, dar și care este diferența dintre cele două. Olga Barcari: „Multe femei le încurcă între ele”/ EXCLUSIV

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Lindsay Cash on
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Lindsay Cash on

 Olga Barcari, hairstylist, a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum folosim corect masca și balsamul pe păr, dar și care este diferența dintre cele două.

Fie că părul tău este uscat în mod natural, fie că este afectat de prea multe spălări sau călcat de trei ori într-o săptămână, probabil că ai stat pe culoarul produselor pentru păr și te-ai întrebat: "Să cumpăr balsamul sau masca de păr?".  Olga Barcari, hairstylist, a fost invitata Georgianei Ioniță, în cadrul emisiunii „Pastila de frumusețe”, acolo unde a dezvăluit cum folosim corect masca și balsamul pe păr, dar și care este diferența dintre cele două.

Cum folosim corect masca și balsamul pe păr, dar și care este diferența dintre cele două

Din punct de vedere tehnic, unul nu este mai bun decât celălalt, ci doar funcționează ușor diferit, explică Olga Barcari. Hairstylistul a mărturisit că masca este un tratament care intră în interiorul firului de păr și rezolvă problemele, iar balsamul are rolul de a închide cuticula, după ce folosim masca de păr. Olga Barcari a precizat că este suficient să stăm maxim 20 de minute cu masca în păr, pentru a-și face treaba. 

„Cu masca putem să stăm maxim 20 de minute, deoarece după, ea oxidează. Oricum, părul își extrage cantitatea de mască și de tratament, adică în interiorul firului de păr ea își face treaba, tratează părul, ne găsește problemele. Părul trebuie clătit foarte bine și după aplici balsamul ca să închizi cuticula. Practic, tot ce ai depozitat, să rămână acolo. De multe ori, clientele încurcă masca cu balsamul și când le întreb care este diferența, îmi spun că masca este mai bună. 

Diferența dintre cele două este că masca este tratament. Ea intră în firul de păr și hidratează, după care clătești. S-ar putea, după ce clătești să nu arate părul atât de bine, de aceea avem un balsam, care are proprietatea de a închide cuticula firului de păr și îl face mai mătăsos și lucrează la nivelul exterior al firului de păr. Practic, tot ce depozitezi, trebuie să rămână acolo, ca și cum faci curățenie în casă și după ce e totul perfect, închizi geamurile. Masca deschide solzișorii, intră, își face treaba, după care noi îl spălăm foarte bine, fără să rămână mască pe păr. După te dai cu balsam, stai trei minute, în timp ce piepteni părul ca să distribui balsamul pe tot părul și clătești. După ce clătești, tamponezi părul și aplici produsele de stilyng, produsele de îngrijire, fără clătire. Poți să ai foarte multe. Eu încurajez fetele să aibă foarte multe produse acasă și să le alterneze. În acest fel, părul tău va arăta extraordinar. Fără produse, părul va arăta oribil. Și un păr natural poate să arate dezastruos dacă nu ai grijă de el. Părul va arăta bine în momentul în care tu folosești produse de calitate. Dacă tu te-ai spălat o perioadă cu produse de calitate și mâine te vei spăla cu ceva foarte ieftin sau care nu corespunde problemelor cu care se confruntă părul tău, va fi ca și cum nu ai investit nimic în părul tău”, a explicat Olga Barcari, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Citește și: Cum ne îngrijim corect părul, după expunerea îndelungată la soare. Olga Barcari: „Trebuie să reconstruim firul de păr agresat în timpul verii”/ EXCLUSIV

Urmărește interviul integral aici: 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel