Cristina Ciobănașu, declarații neașteptate cu privire la despărțirea de Vlad Gherman: „M-am simțit vinovată că nu mai vreau, mi-a luat foarte mulți ani”

Data publicării:

Cristina Ciobănașu a fost mai sinceră ca niciodată și a făcut declarații neștiute cu privire la perioada în care s-a despărțite de Vlad Gherman.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman formau unul dintre cele mai frumoase și admirate cupluri, în urmă cu ceva timp. Cei doi au stat alături unul de altul timp de 9 ani de zile, însă în 2021 au decis să pună capăt poveștii de iubire care părea aproape perfectă. La scurt timp după anunțul despărțirii, actrița s-a afișat rapid cu actualul său iubit, iar Vlad Gherman anunța și el ulterior că formează un cuplu alături de Oana Moșneagu, cu care s-a și logodit între timp. Chiar dacă acum lucrurile par că s-au liniștit pentru ambii foști parteneri, Cristina Ciobănașu a dezvăluit cum a fost la vremea aceea situația pentru ea. Decizia nu a fost deloc una simplă, și nu pentru că ea nu știa ce-și dorea, ci din cauza presiunii din mediul exterior.

„Mie mi-a fost foarte greu să spun „Nu mai vreau în relația asta”, mi-a luat foarte mulți ani. M-am simțit vinovată că nu mai vreau în relația asta. Din cauza asta, am stat și am zis că nu-s normală la cap și că trebuie să mă chinui în continuare să vreau, dar sufletul meu nu mai voia acolo. Eu eram cea care se îndoia și își punea problema că eu distrug basmul, mă simțeam vinovată că nu mai vreau să fiu acolo. Am avut și presiunea oamenilor care ne vedeau să îmbătrânim împreună.”a declarat Cristina Ciobănașu, în podcastul DilEMMA.

VEZI și: Vlad Gherman și Oana Moșneagu se pregătesc de nuntă. Cum va arăta marele eveniment: „Ne-am gândit să o facem la...”

A avut parte de multe comentarii acide, după despărțire

Așadar, dacă pe perioada timpului cât a format un cuplu cu Vlad Gherman s-a bucurat de extrem de multă susținere și simpatie din fața fanilor, după ruptura dintre cei doi, Cristina Ciobănașu avea să descopere cu adevărat ce înseamnă hate-ul din mediul online. Aceasta povestește cum oamenii nu i-au susținut decizia de a merge pe drumuri separate cu iubitul ei, astfel încât au ales să o pună la zid, toată lumea văzându-i să fie cuplul ideal.

„Despărțirea de Vlad, care s-a întâmplat acum 2 ani și jumătate, m-a dezechilibrat mult. Au fost foarte mulți oameni care n-au înțeles sau au ales, din spatele tastaturii, să arunce cu hate. Chestia asta pe mine m-a debusolat. Mi-am dorit un pic de umbră, să zic așa.

Mi-am dorit să nu mai atrag atenția oamenilor decât cu ceea ce fac în plan profesional. Mi-am dorit să excelez din punctul ăsta de vedere și să nu mai conteze atât de mult alegerile din plan personal”, a continuat aceasta.

Citește și: Vlad Gherman a cerut-o de soție pe Oana Moșneagu. Reacția actriței a stârnit admirația fanilor

„M-a dezechilibrat că pe mine m-a afectat părerea lor”

În timp ce se aștepta să aibă parte de multă susținere din partea fanilor, întrucât situația nu era foarte ușoară, Cristina Ciobănașu a fost uimită să vadă cum toată lumea și-a schimbat brusc atitudinea față de ea. Vedeta spune că această abordare a fost total greșită, întrucât nimeni nu ar fi putut lua mai bine această decizie.

„Mi s-a demonstrat că după 9 ani în care am vorbit frumos despre o relație care chiar a fost frumoasă, (n.red..: despărțirea) a fost primită ca un cutremur, ca și cum decizia noastră, a doi oameni care s-au iubit, nu se mai iubesc și au ales să se despartă, ar fi putut fi a altora decât noi doi.

M-a speriat foarte tare. Nu are legătură cu Vlad, ci cu oamenii care și-au dat cu părerea. M-a dezechilibrat că pe mine m-a afectat părerea lor”, a mai spus actrița.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel