Copiii lui Alain Delon au depus o plângere pentru "hărţuire morală" împotriva asistentei sociale a actorului

Data publicării:
Captură video Youtube/ Paris Videostars
Descriere foto: Captură video Youtube/ Paris Videostars

Copiii lui Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, au depus miercuri o plângere împotriva asistentei sociale a actorului, pe care o acuză de hărţuire morală şi deturnare a corespondenţei, a anunţat avocatul lor pentru AFP.



"Suspectez un abuz de putere şi mizez pe o anchetă pentru a stabili acest lucru", a declarat avocatul Christophe Ayela, care a precizat de Alain Delon, în vârstă de 87 de ani, s-a alăturat acestei plângeri prin intermediul unei declaraţii scrise.

"După accidentul cardio-vascular pe care Alain Delon l-a suferit în 2019", această femeie, "care s-a mutat în reşedinţa lui, a devenit tot mai agresivă, denigratoare şi injurioasă faţă de el şi faţă de copiii lui", a declarat avocatul celor trei copii ai starului francez într-un comunicat.

"Ea nu a încetat să îl izoleze pe Alain Delon de rudele sale, de prietenii lui şi de familia sa, folosindu-se de diverse manevre şi ameninţări. Ea controlează sistematic conversaţiile lui telefonice şi mesajele lui private. Şi răspunde în locul lui, pretinzând uneori că este chiar el, încercând totodată să îi intercepteze corespondenţa poştală. Îi împiedică pe copii să vină să îl vadă cu regularitate, aşa cum ei au procedat întotdeauna. Este autoritară, ameninţătoare şi a mers chiar până într-acolo încât l-a maltratat într-un mod inacceptabil pe câinele domnului Delon", a continuat avocatul.

Plângerea a fost depusă miercuri după-amiază de Anouchka, Alain-Fabien şi Anthony Delon la Parchetul din Montargis, o localitate din departamentul Loiret din centrul Franţei, unde celebrul actor deţine o proprietate în comuna Douchy.

Anthony Delon a depus o a doua plângere împotriva asistentei sociale, pe care o acuză de "violenţe voluntare şi sechestrarea unei persoane vulnerabile, abuz de putere şi hărţuire morală", a anunţat el pentru AFP, evocând "fapte comise într-un an şi jumătate".

Potrivit lui Anthony Delon, situaţia din ultimii doi ani a căpătat "proporţii atât de mari", încât tatăl lui a cerut el însuşi, în scris, ca asistenta să părăsească locuinţa sa din Douchy.

Alain Delon, o legendă a celei de-a şaptea arte, cunoscut pentru lungmetraje precum "Ghepardul", "Piscina" şi "Samuraiul", a jucat tot mai rar în filme de la sfârşitul anilor 1990. A revenit însă sub luminile reflectoarelor în 2019, când a primit un Palme d'Or onorific la Festivalul de la Cannes., notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel