Codin Maticiuc face parte din distribuția ultimului sezon VLAD: ”M-am bucurat să joc în primul meu serial”

Data publicării:

Codin Maticiuc se alătură distribuției din ultimul sezon al serialului VLAD.

Cel de-al patrulea și ultimul sezon al serialului VLAD ține telespectatorii cu sufletul la gură în fiecare luni seara, de la ora 21:30. Întorsăturile de situație, noile personaje care au dat calculele peste cap și firul narativ al poveștii au demonstrat că totul este mai aproape de nota finală de plată! În acest univers spectaculos revine, după apariția din primul sezon, Codin Maticiuc! 

 

Anghel Damian, Head Writer - Creative Producer, povestește despre acest moment al serialului: ”Acum că am intrat pe culoarul final și ne apropiem cu pași siguri spre deznodământ, personajele nostre titulare sunt într-o luptă de care pe care, toți împotriva a toți, fiecare pentru el, pentru adevărul lui/ei. În această luptă apar aliați surpriză, fie personaje noi care vor modifica fundamental sfârșitul, fie personaje care în trecut au avut o pondere mai mică, dar care acum sunt în stare să răstoarne buturuga mare. În ultima categorie se găsește și Bulgaru’, jucător de poker, milionar și om care le încurcă și descurcă pe toate”. 


Până să-l revedem de luni seară în acest rol, Codin declară: ”Perioada filmărilor a fost una extrem de interesantă deoarece este primul meu proiect de acest gen. Până acum am făcut doar film de lung metraj, iar experiența într-un serial de televiziune a fost extrem de ofertantă. M-am bucurat să mă adresez și acestui tip de public. Am avut ocazia să fiu cu prieteni alături de care am mai lucrat, precum Jesus del Cerro (Miami Bici), Anghel Damian, Monica Bîrlădeanu (în filmul Faci sau Taci), Olimpia Melinte (a jucat în primul film produs de mine). A fost foarte fun și m-am bucurat să joc în primul meu serial.”

 


Anghel Damian continuă prezentarea noului actor din serial și spune: ”Pe Codin Maticiuc sunt convins că l-ați mai văzut, fie în filmul românesc cu cel mai mare succes la boxoffice post 90’, fie ca detectiv în Masked Singer România, sau îl cunoașteti drept filantrop, sau scriitor de roman, sau personaj de cancan. Codin are multe fețe și e gata să le împrumute, din nou, Bulgarului din VLAD”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel