Clanul ajunge la final în această seară! Tătuțu: „Eu am trăit viața, nu m-a trăit ea pe mine!”

Data publicării:

Publicul va putea urmări luni, 13 mai 2024, ultimul episod din serialul Clanul, de pe Pro TV.

Timp de patru sezoane, acțiunea, suspansul și povestea din CLANUL au ținut telespectatorii în fața ecranelor, iar cei de acasă au ajuns să îndrăgească personajele din serialul fenomen. Astăzi vom vedea ultima filă – episodul care va încheia un capitol! Nu ratați CLANUL, de la 20:30!

După tot ce a sacrificat, Tudor va primi ceea ce merită: „Tudor Achim, pot spune că te invidiez. Ai reușit în doar câțiva ani, mai mult decât am reușit eu în toată viața mea de polițist. E adevărat că prețul pe care l-ai plătit a fost unul mare. Nu știm dacă a meritat sau nu – asta o să știi doar tu, când o să fii ca mine: la finalul vieții tale de polițist”, îi va spune Costoiu, emoționat de tot ce a însemnat parcursul lor împreună. 

Citește și: Ce i-a spus Gigi Becali lui George Mihăiță când l-a văzut: „Se uita și el la Clanul”. Cât de greu i-a fost să învețe replicile pentru serial

David se va afla față în față cu Tătuțu și îi va spune tot ce simte, deși riscul e mare pentru că va avea un pistol ațintit spre el: „Uită-te la tine că-mi ții pistolul la cap, Tătuțule! Apasă trăgaciul ăla și termină cu mine că și așa nu mai sunt bun de nimic. Ai împușcat-o tu pe Vera, nu o să te poticnești la mine...”.

Tătuțu a plătit când a pierdut-o pe Vera, însă, asta nu va fi tot! Finalul său va fi unul surprinzător: „Eu am trăit viața, nu m-a trăit ea pe mine! Râdem de viață, să nu râdă ea de noi. Și de moarte și de tot ce e. Hai, cu bucurie, că am de treabă”. 

Ce se va întâmpla cu Magda și Florinel și cum se va încheia fiecare poveste, vedem doar în câteva ore! Așadar, nu ratați ultimul episod din CLANUL, diseară, de la 20:30, pe PRO TV. Serialul poate fi urmărit, în avans, pe VOYO. 

Clanul – Păcatele se plătesc!

VEZI și: Cătălina Grama, despre prietenia cu Maria Obretin: „Deși ne cunoaștem de câțiva ani, Clanul ne-a legat la un alt nivel”. Cum a perceput moartea Sofiei



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel