Cine este iubitul Mirei și cum s-au cunoscut cei doi: "Eram în perioada în care mă despărțisem de Andrei"

Data actualizării: | Data publicării:

Mira și Levi Elekes formează unul dintre cele mai fresh cupluri din showbiz. Aceștia au dezvăluit cum s-au cunoscut și cum a  decurs prima conversație dintre ei.

Mira a fost invitată în cadrul podacastului lui Mihai Morar "Fain și Simplu", unde a vorbit despre începutul relației cu Levi Elekes, iubitul ei. Cei doi s-au cunoscut pe rețelele de socializare, dar au fost uniți de una dintre cele mai mari pasiuni ale amândurora, cărțile. Ce nu știa însă artista este că iubitul ei este unul dintre cei mai apreciați vloggeri din România, câștigând bani din mediul online încă din adolescență. Acesta a colaborat chiar și cu BUG Mafia, dar este și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cătălin Măruță. 

"Eram cu cărțile, eram în perioada în care citeam și simțeam că găsesc niște răspunsuri. Eu mă uitam pe Tiktok și la un moment dat îmi apăruse un băiețel, care vorbea despre tot felul de subiecte motivaționale. Și am zis ia să-l urmăresc, mi se părea că seamănă cu Justin Bieber, erau niște vlogguri vechi. M-am uitat pe profil fugitiv și nu-mi dădeam seama dacă e doar o persoană sau mai multe. Era mic de tot, alteori era un om mai mare, dar nu am dat importanță, i-am dat follow și atât. Și la un moment dat, îmi apare din nou pe feed și m-am gândit să-l întreb să-mi recomande niște cărți și i-am scris pe TikTok.", a spus Mira în cadrul podcastului.

Mira are probleme de sănătate. Artista și-a îngrijorat foarte tare fanii prin ultima postare

Mira a șters mesajul trimis, după câteva zile

Levi Elekes este o persoană extrem de organizată, astfel încât bărbatul a mărturisit faptul că funcționează după o listă "To Do", unde își pune toate prioritățile. Așadar, vloggerul a pus cerința Mirei în coada acelei liste.

"Eu am văzut mesajul de la ea și, până să-i răspund, ea a șters mesajul, dar mie tot mi-a apărut.", a declarat Levi Elekes.

Artista a explicat însă de ce a recurs la acest gest.

"Am vrut să șterg mesajul, pentru că nu-mi răspunsese în câteva zile și m-am gândit că a citit mesajul. Atunci, știind că e un băiat smart, m-am gândit că poate crede că vreau să mă dau la el și l-am șters, dar n-am știut că lui îi apare.", a spus și Mira.

Levi Elekes i-a răspuns Mirei după două săptămâni

"Au trecut două săptămâni până să-i răspund. Am făcut un video prin care i-am răspuns, era de 17 minute.", a mai spus partenerul artistei.

Chiar dacă inițial, vedeta nu a vrut să se uite la tot videoclipul, care era prea lung, pe parcurs, mesajul transmis de Levi a fascinat-o atât de mult, încât a privit totul până la final.

"M-a fascinat felul în care mi-a vorbit, zâmbea non-stop și acolo a fost declicul, când mi-a recomandat cartea mea preferată, care este și cartea lui preferată. Eram în perioada în care mă despărțisem de Andrei, la câteva luni.", a mai spus Mira.

Cum a decurs prima conversație telefonică dintre cei doi

După ce și-au trimis mai multe videoclipuri reciproc, cei doi au decis să se audă live, prin intermediul telefonului. Artista spune însă că nu s-a gândit la nimic sentimental, dar conversația dintre ei a fost una extrem de intensă. 

"Prima dată când am vorbit la telefon am stat de vorbă 8 ore. Aveam ceva în program, am anulat. Am vorbit de la prânz până la 1 noaptea. După am făcut o provocare în care ne-am impus să nu vorbim două zile, am reușit, dar a fost greu. La final, chiar m-am întrebat care a fost scopul.", a mai spus artista.

Cei doi s-au mutat împreună foarte repede

De la prima conversație și, până la a se muta împreună, a mai fost doar un pas.

"Noi vorbeam prea mult, scopul provocării a fost să ne dăm timp să ne odihnim, să ne ocupăm de alte lucruri. Ne-am văzut la Brașov după. Era o problemă distanța, ea la București, eu la Brașov. Mi-am dat seama că distanța nu mai are sens și ne-am mutat împreună, cam de la a doua întâlnire așa.", a spus iubitul artistei.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel