Mira are probleme de sănătate. Artista și-a îngrijorat foarte tare fanii prin ultima postare

Data actualizării: | Data publicării:

Mira a apărut pe rețelele de socializare cu o mască de ogixen pe față, lucru care i-a speriat pe fani.

Mira este una dintre artistele de la noi din țară, căreia îi place să își țină fanii la curent cu toate întâmplările din viața sa, fiind extrem de activă pe rețelele de socializare, fie că vorbim despre Instagram sau TikTok. Una dintre ultimele postări făcute de aceasta i-a speriat însă foarte tare pe fani. Cântăreața s-a pozat cu o mască de oxigen pe față, în dreptul fotografiei fiind doar textul "Pot". Mira era în drum spre un concert, urmăritorii acesteia crezând faptul că artista a suferit un accident. 

Din fericire, nu a fost vorba despre așa ceva. Mario Fresh, iubitul Alexiei Eram, a ținut să clarifice situația, acesta fiind cu Mira în mașină.

”Ea nu prea vorbește că a răgușit”, a spus Mario Fresh pe Instagram, liniștindu-i astfel pe admiratorii artistei.

Au existat zvonuri potrivit cărora Mario Fresh și Mira ar putea fi împreună

Nu doar o dată, în mediul online au apărut zvonuri conform cărora între cei doi artiști ar fi vorba despre o apropiere mai mare decât cea profesională. Prima dată, s-a spus acest lucru după ce aceștia au filmat un videoclip, care l-a surprins pe partenerul fiicei Andreei Esca în ipostaze destul de tandre cu celebra artistă.

Acest zvon a fost lansat din nou recent, când Mira a făcut un TikTok cu cea mai nouă piesă lansată de Mario Fresh. Surpriza fanilor a fost însă în momentul în care a apărut însuși iubitul Alexiei Eram în cadru, care o ia în brațe pe artistă. 

"Să înțeleg că Alexia e de acord cu așa atingeri?", "Vă potriviți", au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți.

"Dacă era necesar... acum ce să facem?", a fost răspunsul dat de Mira la primul comentariu, făcând referire la numele medoliei lui Mario Fresh.

Mira are o relație cu Levi Elekes

În timp ce aceasta trezește suspiciunile fanilor cum că ar avea legături amoroase cu partenerul Alexiei Eram, în realitate, Mira se bucură de o frumoasă poveste de dragoste cu Levi Elekes. Chiar dacă pentru mult timp cei doi și-au ținut poveste departe de ochii curioșilor, artista s-a decis să facă public totul prin câteva videoclipuri și poze postate în mediul online, de unde se vede clar dragostea dintre cei doi.

„Eu nu cred că există o rețetă perfectă, ci pur și simplu cred că sunt oameni potriviți sau nepotriviți.

El este omul meu potrivit, din toate punctele de vedere și atât.  Cam ce vedeți la noi, acolo, pe Instagram, chiar asta se întâmplă. Nu suntem genul de oameni care să fake-uim, adică eu cel puțin nu pot.  Oamenii mă știu și cu bune și cu rele, n-am niciun fel de filtru, în afară de filtrele alea, de îmi pun un filtru și îmi face fața drăguță. În rest, nu îmi pun filtre, am și zile bune, am și zile proaste, e ceva firesc!”, a declarat Mira, pentru Cancan.

Cum se înțeleg cei doi

„El zice să nu fii trist dacă nu ai motive. Întotdeauna se găsesc motive să fii fericit, trebuie doar să le vezi, să încerci să le găsești tu, să ai momentele tale cu tine. Avem momente, eu mai ales că am o latură din asta artistică, sunt mai dese momentele low decât le are el.  Are și el momente când nu că e trist, ci pur și simplu e low ca energie. E ceva firesc, am înțeles asta, ne cunoaștem atât de bine încât atunci când e omul potrivit, se înțelege totul, nu există niciun fel de presiune, de genul   «Vai, dar ce e cu tine astăzi, de ce nu mai ești la fel ca ieri?!»  Noi suntem super, din partea lui este înțelegere 100%, eu mai puțin uneori. Și recunosc că sunt femeie și mai am și eu momente când nu înțeleg și nu îmi pasă, nu vreau să înțeleg!  Sunt ceva de genul «Știi ceva, nu mă interesează?!»”, a mai spus Mira.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel