Cine ar putea să îl înlocuiască pe Johnny Depp în "Fantastic Beasts 3"

Data publicării:
Johnny Deep, Captura foto Youtube/the Tum Diary Trailer
Descriere foto: Johnny Deep, Captura foto Youtube/the Tum Diary Trailer

Actorul danez Mads Mikkelsen se prefigurează ca înlocuitor al lui Johnny Depp în rolul tenebrosului vrăjitor Gellert Grindelwald în viitorul lungmetraj din franciza "Fantastic Beasts 3"("Animale fantastice 3").

Johnny Depp a fost nevoit să renunţe la acest rol după ce a pierdut procesul de defăimare intentat tabloidului britanic The Sun, care a scris despre vedetă că a maltratat-o pe Amber Heard, fosta sa soţie.

 

Tabloidul criticase totodată distribuirea starului hollywoodian în franciza cinematografică "Fantastic Beasts". Actorul american a pierdut procesul cu The Sun după ce un judecător de la Curtea Supremă din Londra a decis că acuzaţiile publicate de acesta erau "substanţial adevărate".

Deşi a părăsit franciza, Johnny Depp va primi integral onorariul de 10 milioane de dolari pe care urma să-l încaseze interpretând rolul lui Grindelwald. Potrivit The Hollywood Reporter, Depp a filmat doar o scenă din franciza care serveşte drept prequel la seria Harry Potter.

Mikkelsen, cunoscut din serialul "Hannibal", a strălucit în pelicula "The Hunt" ("Vânătoarea"), a lui Thomas Vinterberg, un regizor cu care a colaborat recent la filmul "Another round", o poveste despre prietenie şi alcoolism, nominalizată la patru categorii pentru premiile Academiei de Film Europene (EFA Awards), notează Agerpres.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mads Mikkelsen Official (@theofficialmads)

Potrivit publicaţiilor Variety şi Deadline, David Yates, regizorul viitorului film "Fantastic Beasts 3", îl vrea pe Mikkelsen în rolul vrăjitorului Grindelwald.

Deocamdată, filmările la "Fantastic Beasts 3" continuă în Marea Britanie cu Eddie Redmayne şi Jude Law în fruntea distribuţiei şi cu data de lansare pe marile ecrane prevăzută pentru vara anului 2022.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel