Certuri în familia lui Codin Maticiuc din cauza serialului ”Clanul”: Mi-am luat niște oale în cap

Data publicării:

Codin Maticiuc a vorbit despre noul serial de pe Pro TV, Clanul, și despre provocările pe care le-a întâmpinat odată cu această producție.

Codin Maticiuc se află în pline filmări pentru serialul ”Clanul”, care va apărea în curând la Pro TV. În cadrul unui interviu recent, acesta a dezvăluit faptul că se simte onorat pentru că a fost accept în acest proiect, unde mai joacă doar actori mari, de seamă. Totuși, vedeta mai spune că nu toată echipa de producție îi este străină, ba chiar regizorul îi este foarte bun prieten.

„Îmi place foarte mult proiectul, pentru că sunt și prieten cu mulți dintre ei. Cel mai apropiat sunt de regizor, care e și scenarist, Anghel Damian, sunt și prieten, partener cu el, și cumva sunt foarte relaxat, e unul dintre proiectele alea la care sunt foarte relaxat și îmi place foarte mult.  Mai e și chestia că am cunoscut oameni cu care doar visam să lucrez: George Mihăiță, Carmen Tănase, Mădălina Craiu, Jojo, ceva mare”, a mărturisit Codin Maticiuc în interviu realizat de Pro TV pe Youtube.

 

Cum și-a descoperit Codin Maticiun pasiunea pentru actorie

Codin Maticiuc spune că a fost foarte uimit să vadă că a fost acceptat să facă parte din echipa ”Clanul”, pentru că, de-a lungul timpului, acesta a întâmpinat fel de fel de refuzuri. De asemenea, actorul a vorbit și despre momentul în care și-a dat seama că vrea să urmeze această carieră.

„Cel mai mult la acest proiect m-a atras faptul că m-au acceptat, foarte multe proiecte nu mă iau, și atunci sunt foarte atras de cele în care sunt și eu dorit, e mare lucru.

Pasiunea pentru actorie am descoperit-o când mi-am dat seama că nu am nicio pasiune pentru muncă, că mă oripilează și am zis că actoria nu e muncă. Apoi am văzut că e muncă și aici și mi-am luat țeapă, a fost îngrozitor.”, a mai mărturisit acesta.

Cum ar fi arătat viața lui Codin Maticiuc, dacă s-ar fi născut sărac: „Pitic aș fi fost oricum. Gras la fel, că sunt născut într-un apartament cu igrasie din Dristor”

 

Codin Maticiuc, scandaluri în familie din cauza noului serial

Totuși, vedeta mărturisește faptul că acest proiect nu a venit însoțit doar de părți bune. Codin Maticiuc a primit reproșuri din partea partenerei lui, pentru că acesta nu mai reușește deloc să petreacă timp cu fetița lui.

„Nu știu dacă m-a schimbat, dar acasă-s mai multe scandaluri. Fiind mai multă muncă, v-am zis că nu-s obișnuit cu munca și nu-mi place… Faptul că nu stau cu fetița, mi-am luat niște oale în cap, pe partea asta m-am schimbat puțin. Mi-am luat niște tigăi, dar nu m-a schimbat foarte tare.”, a continuat el.

 

 

 

Ce proiecte nu mai vrea să accepte actorul

Faptul că a ajuns să fie implicat în așa proiecte celebre l-a determinat pe Codin să nu mai răspundă afirmativ la orice nouă provocare. Acesta spune că nu va vrea să mai apară în producții care să nu-i continue evoluția în acest sens.

„Mi-am propus de ceva timp să încerc să nu mai accept proiecte, decât dacă reprezintă o evoluție, adică n-aș mai face un proiect pentru televiziuni. Clanul vine după Vlad, deci cumva n-aș mai accepta proiecte în care să nu există o mică evoluție.”, a conchis Codin Maticiuc.

Citește și: Loredana Groza, apariție incendiară. Costumul de baie minuscul i-a lăsat la vedere formele



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel