Ce părere și-a format Irinel Columbeanu despre Mr Pink, după călătoria în America: „Așa cum l-am considerat de la început...”

Data publicării:
Captură video youtube/ Kanal D, Irinel Columbeanu, Facebook
Descriere foto: Captură video youtube/ Kanal D, Irinel Columbeanu, Facebook

Irinel Columbeanu a dezvăluit mai multe detalii, după ce și-a vizitat fiica în America.

Irinel Columbeanu s-a întors de curând din America, acolo unde a petrecut câteva zile de vis alături de fiica sa, pe care nu o mai văzuse de foarte mult timp. Irinuca și-a plimbat tatăl pe străzile fascinante ale orașului impresionant, plin de obiective turistice și de atracții la orice pas. Mai mult, acesta s-a întâlnit atât cu fosta soție, Monica Gabor, cât și cu partenerul acesteia, Mr. Pink, despre care Irinel Columbeanu și-a format o părere foarte bună. Pe lângă faptul că-l consideră un adevărat domn, acesta a fost impresionat și de relația frumoasă care s-a legat între fiica sa și omul de afaceri chinez.

„Am fost prin toate locurile posibile, doar noi doi. Irina venea și mă lua cu mașina, de la hotel. M-am întâlnit și cu Monica și Mr. Pink. Am ieșit și cu băiatul lui, se înțelege foarte bine cu Irina. Mr. Pink s-a purtat foarte frumos, e un domn, așa cum l-am considerat de la început. Am mers la tot felul de restaurante. Am fost pentru prima oară și la ei la Malibu.

E spectaculos, cu palmieri peste tot. Am fost să vedem și mașini de epocă. Ne-am întâlnit cu Mr. Pink, de Ziua Tatălui, pe 17 iunie, să sărbătorim”, a declarat Irinel Columbeanu, pentru Cancan.

VEZI și: Relația lui Irinel Columbeanu s-a destrămat. Iubita lui, Ani, l-a părăsit definitiv: „N-a fost să fie”

Ce i-a gătit Monica Gabor, cât timp a stat în America

Irinel Columbeanu nu a plecat din State fără să meargă și la proprietățile deținute de fosta soție. Acesta a fost impresionat să vadă că cei doi îndrăgostiți au și oameni care îi ajută în casă, la treburile cotidiene, dar, cu toate acestea, Monica nu a uitat să gătească. Aceasta s-a ocupat personal să prepare o cină delicioasă pentru invitatul special, care a fost total impresionat de întreaga aventură.

„Prima întâlnire a fost la recepția hotelului unde am fost cazat. Ne-am luat în brațe. S-a înălțat foarte mult din 2018, de când nu ne-am văzut. Vrea să se ducă la tot felul de colegii. M-a întrebat pe mine, de m-aș pricepe eu. E interesată de psihologie în primul rând.

La Malibu ne-a gătit Monica. A făcut niște paste delicioase. Acolo mai au și o asistentă care stă cu ei, căsătorită cu un domn foarte drăguț”, a completat Irinel Columbeanu.

VEZI și: Tragedia pe care era să o comită Irinel Columbeanu: „Am ținut-o suspendată afară, pe pervaz”

Irinuca, pasionată de pictură

Pentru cine nu știe încă acest lucru, Irinuca își câștigă deja și proprii bani. Adolescenta este foarte pasionată de pictură, astfel încât are deja multe opere de artă cu care se poate lăuda.

„Am fost cu ea la o expoziție, ea se ducea la o școală de pictură și expoziția era organizată de acea școală. A venit și Monica însoțită de niște prietene. Expoziția era cu vânzare a acestor tablouri, erau afișate prețurile. Așa a ajuns să le vândă. Ea are și un cont de Instagram unde și le-a postat”, a  mai spus Irinel Columbeanu, pentru libertatea.

Te-ar putea interesa și: Cum a pierdut Irinel Columbeanu averea de 60 de milioane: „Ajungi la un nivel mai înalt decât ai fost înainte”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel