Ce-l enervează pe Gică Popescu la Hagi: „Sunt multe lucruri. Greșește din orgoliu, din dorința de a face ca el”

Data publicării:
Gică Popescu, Gheorghe Hagi/ captură video Youtube
Descriere foto: Gică Popescu, Gheorghe Hagi/ captură video Youtube

Gică Popescu a vorbit despre prietenia de-o viață, care-l leagă de Gheorghe Hagi.

Gică Popescu, fostul mare fotbalist al țării noastre, a făcut parte din generația de aur a fotbalului, alături de Dan Petrescu și Gheorghe Hagi, dar și alte nume sonore, între aceștia legându-se și o prietenie pe viață. Invitat în podcastul de pe Youtube, realizat de Mihai Bobonete, Gică Popescu a dezvăluit care sunt defectele pe care Gheorghe Hagi, cunoscute de foarte puțini oameni. 

„Sunt multe lucruri care mă enervează la Hagi, dar, în comparație cu cele pe care le apreciez la el, sunt puține. Balanța este 90% la 10%. Este foarte încăpățânat, foarte orgolios și de multe ori greșește din orgoliu, din dorința de a face ca el. Este șampanie, explodează și după se așează. Când explodează, trebuie să-l lași în pace, trebuie să-l lași să urle. După, înțelege, dar nu trebuie să intri cu el în polemică în momentul în care explodează, pentru că ne știm de la 20 de ani. Aș fi idiot, aș arăta lipsă de diplomație dacă m-aș lua cu el. Este un tip perfecționist și de multe ori crede că jucătorii sunt ca el. Dacă unul nu pune cu stângul acolo unde punea el, nu e ok. Îi spun că nu sunt toi ca el, el o punea oriunde voia el, ăștia nu sunt ca tine. Trebuie să-i înveți, să stai lângă el. Restul sunt pozitive.”, a declarat Gică Popescu, în cadrul podcastului „Da bravo”, realizat de Mihai Bobonete. 

VEZI și: Ce făceau Gică Popescu, Dan Petrescu, Hagi şi Ilie Dumitrescu înainte de meciurile de la Mondialul din 1994: „Atunci am pierdut cu Suedia şi am părăsit Mondialul”

Gică Popescu, despre altercația cu Adrian Mutu

Gică Popescu a povestit și o întâmplare inedită prin care a trecut cu Adrian Mutu. Încă de pe vremea când celebrul antrenor era la început de drum, Gică Popescu i-a prezis un viitor strălucit, în ciuda divergențelor care se creaseră atunci. 

„În prima zi când a venit Mutu la Națională, făceam antrenament pe stadionul din Cotroceni. Și dintr-o dată o minge la spatele meu. Era Mutu. Trec 10 minute, mai rău, mingea la ureche. L-am alergat, nu l-am prins, dar l-am alergat 10 minute, l-am înjurat. Mi-a dat una după ureche de-mi țiuia. După antrenament am zis că ăsta  să devină fotbalist. Avea toate ingredientele.”, a mai dezvăluit el. 

Citește și: Gică Hagi își obligă copiii să facă asta. Legendarul fotbalist nu concepe ca Ianis și Kira să nu se conformeze: „Să îmi plătească. Da, sunt obligați”

Ce calități sportive au copiii lui Gică Popescu

De asemenea, acesta a vorbit și despre calitățile sportive pe care cei doi copii ai săi le au, dar și despre educația pe are încearcă să le-o ofere în continuare. 

„Nico când a pus mâna pe racheta a dat un retur cu ambele mâini... are niște calități motrice, exact ca ale mele. Eu am jucat handbal, baschet în școală, orice. La atletism eram cel mai bun. Maria nu seamănă, ea doar școală. Nu-i place sportul, nu-i place să alerge. Nico e înnebunit după fotbal, are mai mult talent decât am avut eu. Din păcate, în afară de noi, antrenorilor le este teamă să bage jucători tineri, pentru că e mai greu. Trebuie să ai răbdare. Oamenii vor repede rezultate, nu le dau timp antrenorilor, de asta antrenorii iau jucători cu experiență.

Le dau bani copiilor, dar cu măsură. Nico are contract, ce să-i dau? Nu am fost niciodată un darnic cu banii de buzunar la copii. Nu le-a lipsit niciodată nimic, asta cu siguranță.”, a mai spus Gică Popescu. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel