Ce este și cum se folosește o amuletă?

Data publicării:

Foarte mulți oameni cred că există forțe care transcend percepția umană, forțe care ne influențează viața de zi cu zi. Și foarte mulți oameni au încercat - și încearcă și astăzi - să câștige binevoința acestor forțe prin diferite ritualuri, obiceiuri, și obiecte. Azi, ne-am propus să aruncăm o privire asupra celor din urmă. Iată, deci, ce sunt și cum se folosesc amuletele.


Ce este o amuletă?

La origini, amuleta servea drept protecție împotriva răului. Plinius cel Bătrân definea amuleta în enciclopedia sa „Istoria naturală” drept „un obiect care protejează o persoană de probleme”. Amuleta poate fi orice, de la un obiect oarecare pe care persoana o consideră „norocoasă” până la cuvinte scrise, statui, sau clădiri.


Amuletele pot fi magice, cu sursa puterii lor fiind forțe supranaturale venerate de păgâni sau obiecte sacre care își primesc puterile miraculoase prin credința în Iisus, spre exemplu.


Scurtă istorie a amuletelor


Utilizarea amuletelor are o istorie lungă și aventuroasă. Aceste obiecte erau folosite în Egiptul antic. Egiptenii credeau că meket puteau „reafirma dreptatea fundamentală a universului”. Cele mai vechi amulete egiptene datează de acum peste 6000 de ani.
Societatea din Roma antică folosea cu plăcere amulete de toate felurile. De regulă, ele erau fabricate din diferite pietre prețioase asociate unor zei. De exemplu, ametistul era asociat zeității Bacchus, heliotropul era o piatră cu puterea lui Sol (zeul Soare), și așa mai departe. Romanii aveau obiceiul să combine amuletele: ei purtau medalioane care conțineau cuvinte magice pe hârtie, sau cutiuțe care conțineau diferite elemente cu puteri miraculoase.


Crucifixul purtat de creștini până în ziua de azi a apărut cu mii de ani în urmă. Deoarece ține Răul la distanță, se potrivește definiției de amuletă - deși nu ne gândim la el în acest fel.


Amulete moderne


Amuletele folosite în ziua de astăzi nu diferă foarte mult de accesoriile sau bijuteriile moderne. De regulă, materialele folosite la fabricarea lor și simbolurile înscrise pe ele sunt cele care fac diferența. De exemplu, un inel în forma unui șarpe cu ochi de lapis protejează împotriva demonilor din cauza formei și materialului folosit.


Dar amulete pot fi și obiecte fără o valoare proprie. Gândiți-vă doar la lăbuța de iepure pe care unii o poartă la breloc. Mii și mii de oameni țineau acest amulet în mână în timp ce revendicau oferte speciale la jocuri, sperând la un câștig ce să le schimbe viața.


Să nu mai vorbim de obiectele pe care oamenii le consideră „norocoase”. De exemplu, celebrul baschetbalist Michael Jordan nu punea piciorul pe teren fără să poarte pantalonii scurți din timpul universității, sau ghetele norocoase ale lui Lucian Bute.

Sunt mulți care nu cred în noroc. Sunt însă mulți alții care cred că un ritual, o rugăciune, sau un obiect cu puteri miraculoase poate ține problemele departe și poate aduce noroc. Nu ne putem pronunța dacă acest lucru este adevărat sau nu. Dar știm că mulți se simt mai bine cu crucea la gât, cu ghetele norocoase în picioare, sau cu lăbuța de iepure la breloc.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Editor Team | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel