Câți bani a făcut Dorian Popa în pandemie. Vedeta s-a îmbogățit din postările de pe rețelele de socializare

Data publicării:

Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți influenceri din România. Artistul s-a umplut de bani și pe timp de pandemie, atunci când alți colegi de breaslă se luptau cu problemele financiare.

Dorian Popa a descopertit rețeta succesului. Artistul face furori pe rețelele de socializare, acolo unde internăuții îl urmăresc cu sufletul la gură și se bucură de fiecare postare pe care acesta o face.

Din fericire pentru artist, bucuria fanilor nu e doar pentru sufletul lui. Fiecare reacție din partea publicului îi îngroașă portofelul. Acesta fiind cotat ca unul dintre cei mai bine plătiți influenceri de la noi din țară. Pe lângă imaginena sa, artistul a mai găsit un mod de a face bani: și-a făcut celebru și cățelul. Patrupedul își produce singur acum banii de bobițe, și nu numai.

Dorian Popa a declarat în urmă cu ceva timp  că animalul său de compnie a reușit să câștige până în prezent aproximativ 150.000 de euro. Artistul a șocat pe toată lumea, atunci când a dezvăluit cât de scump este halatul pe care îl poartă Cheluțu.

”Mi-e frică să nu mi-l fure cineva, să nu pățesc ca Lady Gaga. Eu sunt bodyguardul lui. A câștigat 150.000 de euro până acum. Chelutzu e prințul casei, are halat Versace”, a declarat Dorian Popa.

Dorian Popa a scos o nouă melodie alături de câinele său, Cheluțu. Piesa este deja în trending


Câți bani a făcut Dorian Popa în pandemie

 

Potrivit jurnaliștilor de la Replica, Dorian Popa Show SRL, societatea înființată în anul 2018, cu sediul în județul Ilfov și obiectiv principal de activitate interpetare artistică (spectacole), a raportat în pandemie o cifră de afaceri de 2.058.060 de lei și un profit de 1.703.991 de lei (aproximativ 350.000 de euro). Societatea este administrată doar de artistul constănțean, acesta apare și ca unic asociat în firmă.


Bani din mai multe domenii

Artistul produce venituri substanțiale și din muzică. Recent, el a făcut o nouă colaborare cu trupa 5 Gang și în trecut a spart topurile muzicale cu piesele sale. 

Pe lângă cariera muzicală, Dorian Popa s-a făcut remarcat și prin vlog-urile care au avut un mare impac asupra fanilor, astfel nu-i de mirare că oamenii care îl urmăresc sunt de ordinul milioanelor.

Artistul a dezvăluit recent și ce sume îi intră lunar în cont în urma vlogurilor. 


“Sunt shaorma cu de toate. Sunt actor, cântăreț și vlogger. Dar cel mai bine mă simt pe YouTube, acolo sunt în elementul meu. Îmi place și la concerte, le duc lipsa. Dar YouTube-ul e viața mea. Trebuie să fii cât mai natural, mai real. Câștig în jur de 40.000 de euro pe lună, acum în pandemie: 10-15.000 de pe Instagram și în jur de 20-25.000 de euro de pe YouTube”, a mărturisit Dorian, invitat la podcastul “Acasă la Cătălin Măruță”.


Artistul le-a dezvăluit fanilor de pe Youtube câți bani câștigă, asta după ce a fost întrebat de o persoană curioasă când a făcut primul milion de euro. 


„E o chestie destul de ciudată, pentru că produci niște bani și până nu ajungi să investești în niște active fixe, astfel încât să vezi ce s-a întâmplat cu banii tăi, îi cheltui și probabil că atingi niște cote de care nu ești conștient, trecând peste ele. Am avut primul milion de euro când mi-am terminat casa și aveam niște economii. Împreună, depășeau suma de 1 milion euro. Dar, obiectiv vorbind, din câștigurile cu Pariu cu viața, LaLa Band și tot ce înseamnă în urmă cred că sunt ani buni de când s-a împlinit primul milion de euro, însă a fost cheltuit în cel mai stupid mod”, a spus Dorian Popa pe canalul său de YouTube.

 

A renunțat la un contract de peste 100.000 de euro

 

Există și colaborări pe care artistul nu a putut să le accepte, deși a fost vorba de sute de mii de euro. Dorian Popa  a povestit că, la un moment dat, un studio de videochat l-a contactat pentru a le face reclamă, dar artistul a zis PAS din start.

„A fost un contract de peste 100.000 de euro să promovez un studio de videochat. Și am zis că n-am cum. În primul rând, e o chestie în care eu nu cred, este o chestie care nu consider că duce la upgrade-ul societății și la a fi mai bun.

Dacă există și este legală, ok. Statul decide ce se întâmplă, nu eu. Dar eu nu am cum să promovez asta. Pentru că eu vreau ca tineretul să creadă în altceva. Să creadă în alte lucruri, în alte valori. Eu nu pot să aduc asta în fața omului.”, a declarat artistul într-un podcast.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel