Cătălin Botezatu, SECRETUL bronzului perfect: Arăt așa de bine datorită...

Data publicării:
Sursa foto: Cătălin Botezatu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Cătălin Botezatu, Instagram

Cătălin Botezatu a dezvăluit cum reușește să își mențină pielea bronzată pe tot parcursul anului.

Cătălin Botezatu se poate mândri cu un fizic de invidiat la vârsta de 55 de ani, fiind, în continuare, unul dintre cei mai râvniți bărbați din România. Pe lângă tratamentele pe care le face pentru a-și menține pielea tânără, celebrul designer spune că mai are încă un secret, datorită căruia este bronzat tot anul.

„Eu am venit din Egipt, acolo unde am muncit, am fost la filmări. Arăt așa de bine datorită produselor de bronzat. Am pornit de la produse cu factor de protecție 50 și am ajuns la factor de protecție 30. Gândește-te că te poți bronza cu produse de protecție 50.  Chiar folosesc. Prietena mea Diana Baicu îmi trimite aceste produse cu factor de protecție mare, am chiar și un produs special, doar pentru nas, e o chestie mică ca un stick, și nu se mai înroșește, se bronzează uniform, după cum vedeți. Deci fără produsele ei nu plec de ani de zile.”, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit ego.

Cătălin Botezatu a folosit întotdeauna produse autobronzante

„La 20 de ani, foloseam niște produse pe care mama le avea, din acestea naturiste, după care, pe la 30 de ani, am descoperit o cremă, eu îi spuneam cremă de ghete, că nu avea niciun factor de protecție, te bronzai de rămâneai tăciune un an de zile. Dar, acum, e ușor nociv pentru o piele mai îmbătrânită, hai să spunem adevărul, obișnuiesc să folosesc factor de protecție”, a mai spus designerul.

Ce spune designerul despre produsele de îngrijire pentru bărbați

Chiar dacă mai există anumite prejudecăți despre bărbații care folosesc produse de îngrjire corporală, Cătălin Botezatu se declară a fi fanul lor.

„Este cea mai mare lipsă de cultură să spui, în secolul acesta, că produsele de îngrijire sunt doar pentru femei. Crema de față, de corp, este o cremă de întreținere pe care toți bărbații trebuie să le folosească. Atunci când te respecți, bineînțeles. Dacă nu te respecți și zici că nu mai contează cum arăți, atunci…Eu mă respect în primul rând pe mine, îmi respect iubita, oamenii, publicul, fanii. Când arăți bine, când te dai cu toate aceste creme, o faci pentru tine, pentru cei din jurul tău. Ești un exemplu demn de copiat”, a mai declarat Cătălin Botezatu.

Mai mulți bărbați i-au cerut lui Cătălin Botezatu sfaturi cu privire la acest subiect

„Foarte mulți bărbați văzând că eu pun pe Instagram aceste creme au început să se intereseze de ele și le folosesc. Ce e așa de rău? Mai sunt unele femei care spun că bărbații stau mai mult în baie decât ele. Păi, dacă se spală mai mult decât ele… Dar, sunt bărbați mai pedanți. Sunt femei care nu sunt la fel de pedante, dar ce să facem, le învățăm noi bărbații dacă trebuie”, a continut el.

Citește și: Cătălin Botezatu, ADEVĂRUL despre colegii de la "Bravo, ai stil!": M-au dezamăgit toți



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel