Câștigătorul Survivor All Stars în viziunea lui Jorge: „Are respectul meu datorită caracterului său” / video

Data publicării:
EXCLUSIV

Jorge ne-a dezvăluit pe cine vede pe primul loc la Survivor All Stars.

Jorge a avut un parcurs destul de neașteptat la Survior All Stars. Dacă, inițial, cântărețul a făcut parte din tabăra Faimoșilor, jocul s-a schimbat pe parcurs, iar acesta a fost mutat la cei care până în acel punct i-au fost adversari. Cu toate acestea, artistul s-a simțit la Războinici mult mai bine decât în campul foștilor colegi, după cum ne spune chiar el, întrucât acolo a fost primit cu brațele deschise și a fost respectat. Astfel, în exclusivitate pentru Spectacola, Jorge ne-a dezvăluit și care este numele rămas în joc pentru care el ar miza pentru premiul cel mare. 

„Iancu Sterp să câștige din partea mea cu toate mâinile, degetele, cu toate telefoanele, Iancu Sterp. Să-i dea Dumnezeu să câștige, îi doresc din tot sufletul. Noi nu am fost genul de prieteni, el mi-a câștigat respectul prin caracterul lui, felul de a fi, cum se comportă, e muncitor. Eu om mai muncitor decât Iancu nu am văzut în tot Survivorul și poate și Moroșanu ar intra în aceeași categorie, dar Iancu Sterp are niște principii și un caracter care e mai apropiat de al meu și atunci chiar dacă nu am fost ca niște prieteni, am discutat și el a câștigat respectul meu pentru totdeauna.”, a declarat Jorge, în exclusivitate pentru SPECTACOLA.

Citește și: Ilegalitățile făcute de Iancu Sterp la Survivor! Detaliile explozive care nu s-au văzut la TV: „Am fugit de pe insulă. Le-am zis turiștilor că nu mai pot de foame”

„Eu nu reglez nimic, nu sunt supărat pe nimeni”

Mai mult, chiar dacă a fost parte din foarte multe conflicte ce au avut loc la Faimoși, Jorge spune că nu a pus nimic la suflet și nici nu are de gând să regleze conturile cu cineva. 

„Eu nu reglez nimic, nu sunt supărat pe nimeni, fiecare cu viața lui, nu pot să rămân prieten cu toți, nici nu e indicat, am câțiva oameni pe care-i simpatizez, dacă e reciprocă treaba, bine, dacă nu, nu-i nicio problemă. Sunt un om cu niște principii pe care nu mi le încalc și atât timp cât sunt oameni care calcă pe capete ca să ajungă mai departe, eu mă feresc de ei și mă dau deoparte, nu e nicio problemă. Merg pe drumul meu, e loc pentru toată lumea, eu am destinația mea.”, a mai spus acesta. 

VEZI și: Câte kilograme a slăbit Jador la Survivor All Stars. Artistul este mândru de forma fizică din prezent / video

Nu a rămas prieten cu Faimoșii

Probabil că artistul se încadrează și printre singurii Faimoși care nu a ținut legătura cu nimeni din tabăra sa, întrucât în momentul în care l-am rugat să ne ofere câteva nume din echipa roșie despre care acesta are o părere bună, Jorge a preferat să ne ofere, în schimb, câteva persoane de la Războinici, evitând să vorbească despre prietenii la adresa Faimoșilor.

„Nu pot să număr pe degetele de la o mână oamenii de la Faimoși  cu care aș putea să vorbesc mai departe, chiar nu pot, trebuie să fiu cinstit. 

Nici în emisiune nu am fost genul care să fac tabere, nu e genul meu ăsta, de aia probabil nici nu mă suportau, că eu le spuneam verde în fața și le demascam și strategiile lor, pentru că îi vedeam pe plajă cum plecau.”, ne-a mai declarat artistul.

Citește și: Detaliile pe care nu le cunoști despre Survivor All Stars. Lola Crudu: „Oamenii judecă, dar asta ar trebui unii să înțeleagă” / video



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel