Carmen Tănase, pe podiumul de modă, la 61 de ani. Cum s-a descurcat în postura de manechin: „Am ajuns să fac numai nefăcute”

Carmen Tănase a fost manechin, pentru o zi.

Carmen Tănase a acceptat invitația prietenei sale, designerul Cera Mihăilescu, de a lua parte la prezentarea de modă organizată de aceasta. Actrița a defilat precum un manechin profesionist, alături de alte personalități din România.


 „Am ajuns să fac numai nefăcute! Am venit să prezint moda. Nu știu de ce mă bag eu în toate chestiile astea, nu înțeleg. Am prieteni buni care mă bagă în astfel de lucruri. Am emoții foarte mari că voi defila pe podium. Am mai defilat o dată când aveam trei sau patru ani, când eram copil, și tata organiza la acea vreme prezentări de modă, dar vă dați seama că este ca și când nu aș fi defilat niciodată! O prietenă mi-a dat telefon și mi-a zis și m-am conformat! După aceea mi-am dat seama în ce m-am băgat!”, a declarat Carmen Tănase pentru Click!.


„Înainte de prezentare a început să mă ia cu tremurat. Este ceva foarte greu. Este o meserie grea, jos pălăria pentru persoanele care o fac. Trebuie să ai în sânge chestia aceasta, trebuie să știi să pozezi. Este greu! Nu am repetat nimic acasă înainte de prezentare. Unde să repet acasă? În curte, prin iarbă? Unde?”, a spus actrița.

Carmen Tănase și actrița Andreea Chirițescu. Foto: Facebook

 

Și Monica Anghel a defilat alături de Carmen Tănase

 

 

 

Carmen Tănase nu a mai fost în vacanță de doi ani. Actrița vrea să plece la mare, dar trebuie să găsească o persoană care să aibă grijă de cele 14 pisici pe care le are. 

Carmen Tănase nu este adepta destinațiilor de concediu agitate, aglomerate, în schimb, ea spune că ar vrea să meargă câteva zile la mare, pentru a se relaxa. Deși ar putea să-și găsească câteva zile libere pentru o mică vacanță, pentru actriță este complicat să plece. Vedeta are mai multe pisici, despre care spune că sunt „descreierate” și, în cazul în care pleacă de acasă, trebuie să găsească pe cineva care să aibă grijă de ele. 

Mai mult, actrița din „Clanul” mărturisește că nu a mai plecat de doi ani în concediu. În 2020, din cauza restricțiilor din pandemie, iar în 2021 din cauza faptului că s-a ocupat de mutări. Și-a cumpărat o casă în afara Bucureștiului și a fost nevoită să se ocupe de amenajarea acesteia. 

Anul acesta, ea vrea să meargă câteva zile la mare, undeva liniștit, pentru că spune că nu suportă destinațiile aglomerate. 

„Nu, nu vreau agitație! La mare îmi place să merg. Anul trecut, de exemplu, n-am fost pentru că m-am ocupat de mutare. Și a fost greu, pentru că ne-am mutat în mai și apoi, până am aranjat, până am mai făcut niște modificări, n-am avut când să mă duc eu. S-a dus Tudor, iar cu un an înainte a fost mizeria asta și iarăși nu ne-am dus nicăieri niciunul, că n-aveam voie. Cam de-atunci n-am mai fost în vacanță.

Încerc în vara asta să rup două, trei zile o dată și încă două-trei zile o dată, să merg până la mare. Încerc, pentru că la mine nu e ușor, fiindcă trebuie să rămână cineva aici. E complicat, trebuie să programez lucrurile, să fie cineva care să le suporte pe descreieratele astea de pisici, care fac numai prostii. Maică-mea trebuie să rămână în siguranță, nu e simplu, dar o să rup câteva zile”, a declarat actrița pentru Viva. 

 

Carmen Tănase s-a mutat la țară. Actrița a vândut tot ce avea în București: ”Am vrut să scap de mizerie”

 

În urmă cu ceva timp, Carmen Tănase a anunțat că se mută la țară, departe de agitația urbană. Actrița a vândut toate proprietățile din Capitală pe care le avea și a plecat să locuiască în provincie.

”Am vândut tot ce aveam în București, am vrut să scap de mizeria de acolo, să respir aer curat și ne-am mutat la…țară. Încă nu am grădina mea, dar o voi face. Am o curte mare, așa cum mi-am dorit”, a declarat actrița pentru impact.ro. 

Cu toate astea, Carmen Tănase nu este singură. Actrița este înconjurată de 3 câini și 14 pisici.

”Cea mai mare are 19 ani, toate sunt sterilizate și se înțeleg foarte bine cu câinii, doar au crescut împreună. Vin toate și dorm lângă mine”, a mai povestit ea.

 

 Actrița spunea că și-a făcut casă lângă un lan de rapiță și  că are de gând să de apuce și de agricultură. 

 

„Mă duc într-un loc foarte frumos, va fi o noutate pentru mine şi cred că nu o să mă satur multă vreme să stau acolo. Am luat o decizie radicală şi sunt foarte încântată de decizia pe care am luat-o. Cred că e partea cea mai bună din această pandemie. M-a determinat să fac acest pas. Mi-ar face bine să nu mai văd asfalt, beton, gri, gropi, praf, mizerie şi să mă duc într-un loc unde sunt flori, rapiţă, că văd că e la modă. Eu am un lan de rapiţă, dincolo de gardul meu.

Aer curat, lume normală, relaxată, drăguţă, frumos. Mă duc să văd frunze, copaci, să ascut păsărele, şi nu sirene, şi aşa mai departe. Da, mă apuc de agricultură, pentru folosinţă a noastră, în familie. E visul meu. De multă vreme îmi doresc să am şi eu un mic solar. O să plantez roşii, castraveţi, ardei. Voi face naveta la Bucureşti", a dezvăluit actriţa Carmen Tănase, în cadrul emisiunii "Previzuni" de la Antena 3.

Carmen Tănase nu a mai plecat în concediu de doi ani: „La mine nu e ușor”. Motivul pentru care actrița nu poate pleca de acasă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Dată: 16 sep 2022, 07:53 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play