Carmen Harra, vești proaste pentru Oana Matache: „Nu o să-i placă ce-i spun eu. S-ar putea ca relația să devină banală pentru el”

Data publicării:
Carmen Harra, Oana Matache, sursa foto: Instagram, Facebook
Descriere foto: Carmen Harra, Oana Matache, sursa foto: Instagram, Facebook

Carmen Harra a făcut noi previziuni cu privire la modul în care va evolua relația Oanei Matache. 

Noua relație pe care și-a făcut Oana Matache a încins toate spiritele de câteva săptămâni. Sora Deliei și-a luat cei doi copii și s-a mutat cu noul iubit deja, iar mama vedetei, Gina Matache, încearcă cu toată puterea sa să îi despartă pe proaspeții îndrăgostiți, însă fără rezultate. Blondina pare mai îndrăgostită ca niciodată și, în ciuda prejudecăților care o lovesc din toate părțile, nu pare a fi dispusă să se întoarcă la vechea viață și, implicit, la soțul ei, Răzvan Miheț. Carmen Harra a venit cu noi previziuni în ceea ce privește viitorul Oanei alături de actualul partener. 

„Ruptura asta poate să fi venit în timp, ei s-au detașat în timp unii de alții, nu a existat fuziunea aia emoțională și atunci s-au uitat unii la alții ca doi străini. Asta e o variantă, dar mai e și varianta că ea a avut așa o iubire peste noapte de acest om, cu care eu personal cred că ar putea să aibă o conexiune karmică, pentru că numai conexiunile karmice produc rupturi atât de puternice în mariajul cuiva. Asta e concluzia mea, aici ne raportăm la o relație karmică, relațiile karmice vin din experiențele anterioare. Eu cred că ea are o atracție cu acest Radu, noul ei iubit, care în plus pare să fie foarte șarmant și a prins-o în mrejele lui. Partea proastă este că ea lasă totul nerezolvat în relația cu Răzvan, lasă doi copii, lasă suferința celor din jur la familia ei care sunt intrigați, nu aprobă.”, a declarat Carmen Harra, potrivit wowbiz.

Te-ar putea interesa și: Sora Deliei, primele declarații în scandalul cu noul iubit: „Deja situația a scăpat de sub control și mă văd nevoită să acționez”

Ce spune Carmen Harra, despre relația actuală a Oanei Matache

Mai mult, chiar dacă Oana Matache vrea să se dăruiască trup și suflet acestei relații, clarvăzătoarea spune că aceasta nu va putea să evolueze în bine, dacă blondina nu își încheie vechile socoteli. Sora artistei a greșit când a rupt relația brusc cu soțul ei, fără să-și facă un plan înainte sau să pregătească terenul, susține clarvăzătoarea. 

„Ea dorește cu orice preț să fie în această relație, dar când noi lăsăm lucrurile, psihologic vorbind, nerezolvate undeva, noi nu construim nimic pe suferința altora. De câte ori ne despărțim de cineva și producem durere și vrem să fim fericiți cu altcineva, nu ne construim acea fericire. Eu am o îndoială că ea merge în timp cu bătaie lungă în relații foarte bune cu acest Radu, pentru că ea lasă în spate toată această acțiune undeva greșită, pentru că ea nu și-a pregătit o separare sau un divorț. A făcut totul brusc, peste noapte, a făcut în ascuns și lucrurile astea nu merg așa. Nu o să-i placă ce-i spun eu, oamenii nu vor să audă adevărul, ne doare rău de tot, îl respingem și ne revoltăm și condamnăm persoana care ne pune adevărul în față, pentru că nu putem să-l digerăm”, a mai spus clarvăzătoarea.

Pe aceeași temă: Delia, prima reacție în războiul familiei "Sunt chestii care ne privesc". Ce spune artista despre noul partener al Oanei Matache

Ce crede despre iubitul Oanei

În final, Carmen Harra și-a exprimat părerea și cu privire la actualul iubit al Oanei Matache, la adresa căruia are destul de multe cuvinte bune de spus. Totuși, aceasta crede că bărbatul se va plictisi la un moment dat de relația pe care o are cu blondina, lucru ce ar putea duce la încheierea relației. 

„Pericolul pe care Oana îl creează este a celui de-al doilea divorț în cazul unei căsători cu acest Radu. Pornim cu Radu, dar nu știu câți ani, poate nu mai mult de 3, poate 7, dar nu e de bătaie lungă. Mă întreb și dacă ajunge să se căsătorească cu el, pentru că eu cum îl percep, e un bărbat foarte șarmant, foarte plin de viață, are o prezență și el este foarte convins de cine este, dar s-ar putea ca la un moment dat relația asta să devină banală pentru el și să vrea să iasă din ea. Acum îi place pentru că-l face celebru, se consideră măgulit, e genul de om pe care e bine să-l măgulești. E un pic de narcisist, dar în momentul în care ei s-au săturat de ceva și nu le convine se spală pe mâini și au plecat”, a mai explicat aceasta.

Citește și: Mama Deliei, ajunsă în culmea disperării: „Nu comunică cu nimeni. Mă doare să o văd cum merge în jos”. Noi detalii despre căsnicia Oanei au ieșit la iveală



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel