Buhnici, derapaj despre femeile cu vergeturi și celulită, care nu arată a minore. Psihologul Radu Leca: Cădere uriașă de imagine. Nu a fost o glumă

Data publicării:
George Buhnici, foto Instagram
Descriere foto: George Buhnici, foto Instagram

Psihologul Radu Leca a vorbit despre declarațiile vloggerului George Buhnici, care au stârnit dezbateri în mediul online. 

George Buhnici a stârnit o adevărată dezbatere la adresa trupului feminin și al defectelor sale (celulită, vergeturi), numindu-și, de asemenea, soția ”minoră”. În acest sens, psihologul Radu Leca a vorbit despre substratul declarațiilor vloggerului și undele trimise în societate. 

”În cazul celebrului și până acum, absolut firescului și normalului George Buhnici, până la această declarație, bănuiesc că până acum o să avem o cădere uriașă de imagine din toate punctele de vedere. Cred din suflet, ascultându-i vocea, că avem de-a face cu o declarație de context, pe care nu cred că a gândit-o, mai mult a simțit-o.

A vrut să își pună soția în valoare sau chiar îi plac minorele?


El și-a dorit să își pună în valoare soția care era lângă el. Într-adevăr, lui, după această declarație, din punct de vedere al ideii de familie și de cuplu, i-a mers foarte bine la festivalul respectiv, a primit atenția cuvenită. Lipsa de atenție de care o să se lovească în săptămânile, lunile și anii următori, după această controversată declarație o să fie interesant de acceptat, până la urmă.

Nu a fost o glumă, a fost o declarație de context. El era, dacă stați și ascultați timbrul lui vocal, extrem de agitat și de bucuros în raport cu locul în care se află, era lumină multă, erau oameni mulți, își dorea să atragă atenția, dar a făcut-o într-un mod, din punctul meu de vedere, al ideii de tată, soț și psiholog, a făcut-o într-un mod nepotrivit.


Acum există posibilitatea să își pună un kil de cenușă în cap și să spună vai cât de rău îmi pare pentru lucrurile ieșite din context pe care le-am spus. Nu știu dacă acest lucru o să se întâmple, dar avem de-a face cu o poziție a unui bărbat de 40 de ani sau în apropierea vârstei, care a afirmat practic că lui îi plac persoanele mai mici în vârstă, cumva. Și această declarație este una din context, fiindcă tu asculți ceea ce el spune și te gândești la ce a vrut să spună. A vrut să își facă soția să fie uluitoare sau lui George chiar îi plac fetele mai mici de 18 ani. Lucrurile sunt ieșite din context, indiferent cum pui problema”, a spus psihologul Radu Leca pentru Antena 3, potrivit DC News.

Antena 3 a încercat să ia legătura cu George Buhnici pentru declarații, însă acesta nu a răspuns cererilor jurnaliștilor. 

Declarațiile controversate ale lui Buhnici


George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine și am văzut fete care arată foarte bine aici”

Citește continuarea pe DC News.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel