Bruce Willis, mesaj emoționant de la fiica sa: Am sperat la dragoste și compasiune

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Scout Willis, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Scout Willis, Instagram

Bruce Willis a primit extrem de multe mesaje de încurajare, după ce a anunțat public faptul că suferă de afazie.

Vestea că Bruce Willis se retrage din lumea cinematografiei a șocat o lume întreagă. Anunțul a fost făcut chiar de familia actorului, pe rețelele de socializare. Fanii i-au rămas alături acestuia, trimițându-i mii de mesaje de încurajare. Una dintre fetele artistului a făcut o postare pe Instagram, unde și-a arătat recunoștința, pentru cei care îi susțin tatăl în aceste momente grele.

"Tată, ziua de ieri a fost atât de ireală, pentru că a trebuit să împărtășesc ceva atât de personal. Nu știam cum va fi primită o astfel de veste, întotdeauna există o necunoscută, atunci când împărtășești ceva vulnerabil. Am sperat la dragoste și compasiune, dar nu am anticipat NICIODATĂ profunzimea și amploarea dragostei pe care am primit-o ieri ca familie.

Am fost copleșită de câtă dragoste, compasiune și rugăciuni i-au fost trimise tatălui meu și m-au uimit așa de tare, încât îmi dau lacrimile, în timp ce scriu aceste rânduri. Sunt atât de recunoscătoare pentru dragostea voastră, sunt atât de recunoscătoare să aud despre ceea ce înseamnă tata pentru voi. Mulțumesc foarte mult tuturor celor care mi-au întins mâna ieri, vă iubesc și vă apreciez din toată inima, îmi va lua o întreagă perioadă să vă răspund la mesaje!", a scris Scout, fiica lui Bruce Willis, pe Instagram.

Actorul Matthew Perry, mesaj emoționant pentru Bruce Willis

Nu doar fanii i-au transmis toate gândurile bune actorului, ci și colegii de scenă. 

"Dragă Bruce Willis, îmi pare foarte rău să aud prin ce treci, dar ești în continuare cel mai tare om pe care l-am întâlnit în toată viața mea. Vei rămâne în rugăciunile mele pentru mult timp îndelungat. Poate ar trebui să ne întâlnim și să ne uităm la "The 10 yards" și să dormim câteva ore.", a scris actorul Matthew Perry, pe contul său de Twitter.

Ce este afazia, boala de care suferă Bruce Willis

"Afazia este o tulburare a vorbirii, care afectează exprimarea sau înțelegerea limbajului vorbit sau scris, în absența oricărei modificări senzoriale. Afazia poate fi de 3 tipuri: afazia receptivă (Wernicke), ce constă în afectarea înțelegerii limbajului (vorbire, citire, chiar și limbajul semnelor), fără a afecta însă capacitatea exprimării (pacienții pot vorbi fluent, dar nu înțeleg ce spun ceilalți). Afazia expresivă (Broca), ce constă în afectarea comunicării, fie ea verbală sau scrisă, dar fără a fi afectată înțelegerea informațiilor din mediul înconjurător.

De exemplu, pacientul va înțelege ce întrebări primește, dar nu va emite răspunsuri coerente, logice. Și ultima, afazia globală, care este afazia în care este afectată întreaga funcție de comunicare (atât înțelegerea, cât și exprimarea).", a spus Dr. Corneliu Toader, pentru Spectacola.

Citește și: Accidentul vascular, principala cauză care duce la afazie, boala cu care a fost diagnosticat Bruce Willis. Dr. Tudor Ciuhodaru, semnal de alarmă

Afazia, boala de care suferă Bruce Willis. Cauze, simptome și tratament. Dr. Corneliu Toader explică tot ce trebuie să știi



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel