Bob Saget, CAUZA DECESULUI. Actorul ar fi murit în somn: „S-a lovit din greșeală cu ceafa de ceva”

Data publicării:
Bob Saget, foto Instagram
Descriere foto: Bob Saget, foto Instagram

Familia actorului Bob Saget a dezvăluit care a fost cauza decesului. 

Actorul american Bob Saget, cunoscut mai ales pentru rolul său din sitcomul din anii 1980-1990 Full House (Casa plină), a murit pe data de 9 ianuarie 2022. Actorul a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Florida.

Poliţia a fost chemată la Ritz-Carlton Orlando "în legătură cu un bărbat inconştient într-o cameră de hotel" şi "bărbatul a fost identificat drept Robert Saget şi declarat decedat la faţa locului", a scris pe Twitter biroul şerifului comitatului Orange. "Nu au fost găsite semne ale unui act criminal sau de consum de droguri", a precizat el.

Recent, familia actorului a dezvăluit care este cauza decesului. 


„Acum că avem concluziile finale din ancheta autorităților, am considerat că este potrivit ca fanii să audă aceste concluzii direct de la noi. (...) Autoritățile au stabilit că Bob a murit din cauza unui traumatism cranian. Ei au ajuns la concluzia că s-a lovit din greșeală cu ceafa de ceva, nu s-a gândit la asta și s-a culcat. (...) În timp ce continuăm să plângem împreună, le cerem tuturor să-și amintească dragostea și râsul pe care Bob le-a adus acestei lumi și lecțiile pe care ni le-a oferit tuturor: să fim amabili cu toată lumea, să le spunem oamenilor dragi că îi iubim și să depășim momentele dificile cu îmbrățișări și râsete” a declarat familia actorului, într-un comunicat, conform Daily Mail.


Potrivit rapoartelor,  actorul nu consumase alcool sau droguri înainte de incident.

Bob Saget, 65 de ani, a devenit faimos jucându-l pe Danny Tanner, un tată văduv cu trei fiice, gemenele fiind interpretate de surorile Mary-Kate şi Ashley Olsen, în foiletonul Full House, notează Agerpres. 

Sitcomul, care a fost difuzat din 1987 până în 1995, a făcut obiectul unei continuări pe Netflix între 2016 şi 2020, concentrându-se pe una dintre fete, DJ Tanner.

Cu câteva ore înainte de anunţul morţii sale, actorul scria pe Twitter despre plăcerea pe care o avusese să joace într-un spectacol la Jacksonville.

"Mi-a plăcut spectacolul din seara asta de la @PV_ConcertHall din Jacksonville. Un public entuziast. Mulţumesc din nou lui @RealTimWilkins pentru prima parte. Nu ştiam că am făcut un set de două ore în seara asta. Mă bucur că sunt din nou dependent de rahatul ăsta. Căutaţi pe BobSaget.com întâlnirile mele din 2022", a scris comediantul.

Robert Saget a fost căsătorit cu Kelly Rizzo şi a avut trei fiice.

"Bob Saget a fost un actor de comedie pe care l-am iubit şi care depăşea limitele. Ne va fi dor de el", a scris canalul de televiziune Comedy Central pe contul său de Twitter. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel