Avantajele pentru care merită să mănânci mici de 1 Mai. Carmen Brumă: „Pot fi o masă corectă și echilibrată”. La ce trebuie să fii atent când îi alegi

Data publicării:

Carmen Brumă a prezentat avantajele, dar și dezavantajele micilor.

Este deja o tradiție bine înrădăcinată aceea de a consuma mici de 1 mai muncitoresc, motiv pentru care românii aprind grătarele în această zi și petrec până la lăsatul întunericului. Chiar dacă acum, această zi a picat chiar în Postul Paștelui, mulți fac o excepție și se bucură de savoarea pe care o are acest aliment, asociat poate cu o chiflă și niște muștar. Totuși, trebuie să știi că există mai multe reguli pe care e necesar să le ai în vedere, astfel încât micul să nu se transforme dintr-un aliment bun, în unul rău. Despre toate aceste lucruri a vorbit chiar Carmen Brumă, care a prezentat pe larg avantajele, cât și dezavantajele acestui preparat.

„Top trei avantaje și dezavantaje ale micilor, încep cu avantajele:

1. Sunt o sursă foarte bună de proteine, vitamine din grupul B și minerale. Conțin într 20-25 de grame de proteină pe 100 de grame, în funcție de tipul de carne pe care o conțin.

2 și 3 la capitolul avantaje, sunt sățioși și pot fi o masă corectă, echilibrată și chiar prietenoasă cu silueta, doar dacă îi asociezi cu un muștar de calitate și cu o salată din legume proaspete și dacă, evident, nu exagerezi cu cantitatea.”, a transmis Carmen Brumă pe rețelele de socializare. 

Citește și: Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște și care e povestea lor. Rețeta mănăstireacă de colorare în coji de ceapă pe care trebuie să o încerci

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carmen Bruma (@carmenbrumaofficial)

Dezavantajele micilor

Pe lângă avantajele de mai sus, este necesar să iei în calcul și o serie de dezavantaje, explică Carmen Brumă. 

„Conțin o cantitate mare de grăsimi saturate, așa că ideal ar fi să optați pentru o rețetă care să combine mai multe tipuri de carne, dintre care unul să fie carne de pasăre. 

2. Grătarul tradițional, acela în care carnea vine direct în contact cu flacăra, poate să genereze substanțe toxice cu potențial cancerigen, așa că ideal ar fi să optați pentru alte tipuri de grătare sau cuptor. 

3. Dacă alegeți micii din comerț, citiți cu atenție eticheta, ideal ar fi să nu conțină monoglutamat de sodiu și nicio cantitate mare de sare. Doza zilnică recomandată nu trebuie să depășească 5 grame.”, a mai spus nutriționistul.

Citește și: Iulia Pârlea, rețetă de salată de boeuf atipică. Modul inedit de preparare al prezentatoarei: „Nu e o rețetă chiar tradițională”

Care sunt cei mai buni mici

Mihaela Bilic a dezbătut și ea acest subiect pe rețelele de socializare, dezvăluind ce este, mai exact, un mic bun. Așadar, din perspectiva medicului nutriționist există mai multe criterii pe care preparatul de pe grătarul de 1 mai trebuie să le respecte, astfel încât să te asiguri că nu-ți va dăuna nici digestiei, dar nici siluetei. 

„Ce înseamnă mici buni? Să nu aibă gust puternic de usturoi, să fie cu puțină grăsime și bicarbonat, să nu cadă greu la digestie, să nu dea arsuri și nici să nu-ți rămână pe gât un gust de mici persistent. Cum vă dați seama că au prea multă grăsime? După cum se comportă la gătit: dacă scad prea tare ca volum, adică “se topesc”, nu e semn bun. Cât despre calorii, variază între 220-260cal/100g, iar micii de porc sunt mai dietetici Porția corectă variază între 2 și 6 bucăți…fiecare după cât îl ține cureaua!”, a transmis Mihaela Bilic pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Carmen Tănase, adevărul despre problemele de sănătate: „Sunt rău, praf”. Cum a slăbit 10 kilograme



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel