Andreea Ibacka: 8 luni am dormit în fund. Nu credeam că pot supraviețui cu doar atâta somn

Data publicării:
sursa foto: Andreea Ibacka, Instagram
Descriere foto: sursa foto: Andreea Ibacka, Instagram

Andreea Ibacka recunoaște: "Și eu eram o mamă mult mai bună înainte de a avea copii".

În ultimul podcast "Te ascult" al Ilincăi Vandici, invitată a fost Andreea Ibacka, actriță română de film și televiziune. Aceasta este cunoscută mai ales pentru interpretarea rolurilor principale din serialele "Inimă de țigan" (2007) sau "Regina" (2008). Actrița a făcut dezvăluiri sincere despre experiența sa ca mamă a doi copii.

 

Andreea Ibacka a mărturisit că a fost mai greu din punct de vedere fizic decât se aștepta, primele luni fiind obositoare din cauza nopților nedormite: "Fizic a fost mai greu de fapt, pentru că se trezea des, la 40 de minute. Primele 8 luni am avut niște nopți îngrozitoare. Și eu eram o mamă mult mai bună înainte de a avea copii. Ideal e să ții copilul în patul lui, eventual în camera lui. La al doilea copil nu am reușit nici măcar să-l țin în pat, trebuia să-l țin doar în brațe, dar nu aveam voie să ne întindem în pat, stăteam doar pe fotoliu sau pe canapea cu el în brațe, la piept, îl alăptam, cu bluza ridicată, gâtul strâmb, dormind în fund". 

Cu toate acestea, Ibacka a reușit să mențină o atitudine pozitivă, conștientizând că nevoile bebelușului sunt prioritare: "8 luni am dormit în fund. M-aș fi așteptat și eu să fiu mult mai nervoasă decât am fost, pentru că privarea de somn este o metodă de tortură. Dar, pregătită fiind pentru faptul că etapa asta va trece și că el nu degeaba îmi cere să îl țin la piept și să avem contact, piele pe piele, și nu degeaba cere sân la fiecare 40 de minute, am fost foarte relaxată: asta e misiunea mea și că binele suprem este binele copilului meu. Nu m-am enervat niciodată". 

"Prima oară, când nu credeam că pot supraviețui cu doar atâta somn, eram mult mai irascibilă și mi se părea că n-ai cum, că trebuie să vină cineva să mă salveze din această situație. De fapt, putem să trecem peste mult mai multe obstacole decât credem inițial. Trebuie doar să avem mindset-ul corect. Atunci când am avut un mindset sănătos, am avut performanță, chiar și în anumite zone în care nu m-am pregătit", a mai adăugat aceasta.

 

 

VEZI ȘI: Andreea Ibacka n-a luat castingul pentru a prezenta o emisiune de top: Pe surse aflasem că am șanse reale. Dar n-a fost o veste proastă că nu am trecut mai departe:

https://www.spectacola.ro/andreea-ibacka-n-a-luat-castingul-pentru-a-prezenta-o-emisiune-de-top-pe-surse-aflasem-ca-am-sanse-reale-dar-n-a-fost-o-veste-proasta-ca-nu-am-trecut-mai-departe_38195.html

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Andreea Deaconescu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel