Andreea Esca s-a făcut de râs în fața părinților soțului ei: „Au venit și sărăciile astea din România”. Întâmplarea pe care vedeta a povestit-o abia acum

Data publicării:

Andreea Esca și-a adus aminte de o întâmplare amuzantă prin care a trecut cu familia soțului ei, la începutul căsniciei.

Andreea Esca a trecut prin foarte multe peripeții, la începutul căsniciei sale cu Alexandre Eram. Părinții soțului ei sunt din Franța, motiv pentru care cei doi au călătorit în repetate rânduri în Nisa, astfel încât socrii să-și poată vedea cât mai des nepoata. Totuși, aceste vacanțe nu s-au lăsat fără întâmplări amuzante pentru prezentatoarea de la Pro TV, care-și amintește și acum cu amuzament de clipele de atunci. Vedeta a ales să scoată abia acum la iveală o întâmplare prin care spune că s-a făcut complet de râs atunci în fața familiei lui Alexandre Eram. 

„Era Alexia foarte mică, sunt vreo 20 și ceva de ani. Acum 20 și ceva de ani nu era mai nimic pe aici. Când mergeam în vacanță vara, în Nisa, la părinții lui Alex, îmi luam o valiză cu tot ce aveam de îmbrăcat, și ce foloseam acolo, și o valiză goală. Goală, goală, complet goală, pe care o umpleam acolo.

Luam tot felul de lucruri care nu se găseau aici. Normal că nu știau părinții lui Alex să zică: au venit și sărăciile astea din România cu valiza goală, știi?

Și, uite cum am ajuns, că la aeroport a venit valiza goală și aia plină, nu! Și am ajuns acasă și acuma explică-le oamenilor ce caut cu valiza asta goală aici? E un obicei românesc, că mergem așa de nebuni cu o valiză goală”, a dezvăluit, extrem de amuzată acum, Andreea Esca, potrivit Fanatik

Te-ar putea interesa și: Ce religie are Andreea Esca. Fiica ei a făcut dezvăluirea așteptată de toată lumea

 

Cum și-a recuperat Andreea Esca valiza pierdută în aeroport

Vedeta povestește amuzată cum la ceva timp după incident, personalul din aeroport a sunat-o pentru a-i returna și valiza pierdută. Chiar dacă era ușurată de gândul că-și va recupera în sfârșit hainele, Andreea Esca era, în același timp, îngrozită de faptul că toată lumea de acolo îi vedea lucrurile personale. 

„Mi-aduc aminte că mă sunau, valiza plină nu se urcase deloc, căzuse de pe bandă, de plină ce era, nici măcar nu plecase undeva. Ea rămăsese în Aeroportul Otopeni.

Ei o desfăcuseră și-mi ziceau: pantofi Stella… Era ceva absolut superb. Sutien… Victoria! Și am zis, da, da, ăla e, închideți-l”, a mai relatat Andreea Esca.

VEZI și: Motivul pentru care Andreea Esca nu s-a pensat niciodată: „Nu a fost nimeni în stare”. Secretul frumuseții celei mai celebre prezentatoare de știri

Ce relație are Andreea Esca cu soțul său

Andreea Esca și Alexandre Eram formează una dintre cele mai frumoase și apreciate familii din lumea mondenă de ani de zile. Cei doi pare că se iubesc exact ca în prima zi și se susțin neîncetat la orice pas, după cum povestește chiar prezentatoarea de știri. 

„Alex mă susține enorm. Mă încurajează, mă ambiționează, mă laudă și mă critică. Este mereu alături de mine și nu aș fi putut face multe dintre lucrurile pe care le fac acum, dacă nu era alături de mine. Îmi înțelege perfect profesia și pasiunea pentru ea. Mă sfătuiesc cu el, îmi dă idei și știe cum și când să mă felicite. Este un om minunat, pe care mă bucur că l-am întâlnit”, declara în urmă cu ceva timp prezentatoarea de știri de la PRO TV.

Citește și: Secretul inedit prin care Andreea Esca își protejează vocea de ani de zile: „Este cel mai bun remediu”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel