Andreea Esca împlinește 50 de ani. Petrecere surpriză în Istanbul, cu 70 de invitați. A închiriat două autocare și un yacht

Data actualizării: | Data publicării:

Andreea Esca a avut parte de o petrecere grandioasă, în Istanbul. 

Andreea Esca împlinește 50 de ani, luni, pe 29 august. Vedeta a avut parte de o petrecere surpriză, în avans, la care au luat parte toți prietenii ei. Soțul prezentatoarei TV a fost cel care s-a ocupat de toată organizarea, care a fost o surpriză și pentru invitați. Mai exact, prietenii Andreei s-au prezentat la aeroport, cu pașaportul în mână, fără să știe unde vor merge. 

„N-am știut până la ora asta unde plecăm. Din zece în zece ani, așa e ziua Escăi: surpriză. Azi? Știm deocamdată linia aeriana, așa că va fi probabil undeva în Orient. Stai, cât face? 50. Da, nici mie nu-mi vine să cred!”, a scris Lucian Mândruță pe contul de Facebook.

Printre vedetele care au fost invitate la ziua Andreei se numără Adrian Hădean, Camelia Șucu, Mihai Petre și soția sa, Dana Rogoz și soțul său.

 

Surpriza a fost cu atât mai mare când au aflat că petrecerea era organizată pe un yacht, în Istanbul, iar pentru transportul de la aeroport pana la hotel a fost nevoie de două autocare, pentru că erau nu mai puțin de 70 de invitați. 

 

Prima parte a petrecerii a avut loc într-un spațiu amplu, amenajat cu baloane și decoruri speciale, unde invitații au dansat și au ciocnit șampanie.

Andreea Esca a dansat alături de celebrul Mihai Petre, spre amuzamentul invitaților, care au făcut un cerc în jurul lor. 

 

Apoi, spre seară, petrecerea s-a mutat pe un yacht, unde au luat cina.

Prezentatoarea PRO TV a avut un meniu special creat pentru ziua ei. 

 

Lucian Mândruță a relatat, de la fața locului, cum s-a desfășurat evenimentul. 


„Pana la urma Esca ne-a dus la Istanbul, de ziua ei, prieteni, rude si copii…
Suntem vreo 70 si-a fost nevoie de doua autocare de la aeroport si pana aici - soferii turci chiar au facut intrecere cu noi, care ne duce mai repede…!

Nu dau numele hotelului, ca, nah, sunt deja destui invitati…) dar e foarte aproape de Bosfor, de unde si pozele. Oricum, lumea nu prea sta cu ochii pe geam, ca a inceput deja dansul (in coregrafia lui Mihai Petre si-a sotiei Elwira).
Meniul? Bame. Multe bame, plus pepene si salata! Si alte chestii mai pe opulenta, dar stiti ca nu prea imi plac pozele cu mancare.

Va las mai departe cu cele de pe drum si cu peisajul mereu minunat al Istanbulului, langa care petrecem cei 50 de ani ai bunei mele prietene.
Nu, tot nu stiu cat are salariul. Stiu doar cate stele are hotelul. Dar parca mai conteaza…”, a scris pe Facebook

 

 

 

 

 

Andreea Esca s-a născut pe 29 august 1972. A urmat studii universitare și postuniversitare la Școala Superioară de Jurnalism, dar a urmat și programe de pregătire profesională la: Centrul pentru Jurnalism Independent (Praga), CNN Atlanta (SUA) și în Atena, Grecia (1994).

 

Prezentatoarea TV și-a început cariera la Pro TV pe 1 decembrie 1995. Încă de pe vremea aceea și până acum, celebra prezentatoare a rămas la pupitrul știrilor, prezentând același jurnal. Andreea Esca este cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, mândrindu-se cu o carieră de peste 20 de ani la postul menționat anterior.

După stagiul pe care l-a terminat la CNN, a primit chiar și o ofertă pentru a lucra acolo, însă nu se vedea departe de familie și, tocmai din acest motiv, a decis să accepte postul oferit de PRO TV. De-a lungul carierei ei impresionante, Andreea a câștigat și mai multe titluri onorifice, precum „Femeia anului”, premiul pentru cel mai bun prezentator din România, dar a fost declarată și cel mai bun om de televiziune.

Când vine vorba despre viața sentimentală, aceasta este căsătorită cu Alexandre Eram și are doi copii: Alexia și Aris. Soțul său este născut în Statele Unite, mama lui fiind franțuzoaică, iar tatăl armean, de profesie arhitect.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel