Andreea Berecleanu, DIETĂ. Ce face vedeta pentru a se menține în formă: "Atunci când am mai mult de 3-4 kilograme intru în alarmă"

Data publicării:

Andreea Berecleanu a dezvăluit metoda prin care reușește să se mențină în formă.

Andreea Berecleanu este o prezență impecabilă la fiecare apariție de pe sticlă. Ajunsă la 47 de ani, celebra prezentatoare se poate mândri atât cu o siluetă de invidiat, dar și cu un ten impecabil, vârsta fiind în cazul acesteia doar un număr. Chiar dacă mulți sunt curioși de secretul prin care vedeta reușește să aibă același fizic de câțiva ani, fără nici măcar o schimbare, aceasta spune că nu face eforturi prea mari, dar în momentul în care acumulează câteva kilograme în plus, Andreea intră imediat în alertă.

"Atunci când împlinesc un număr de kilograme, adică mai mult de 3-4 kilograme, intru într-un fel de alarmă și încerc să nu mai mănânc seara sau să nu mai mănânc dulciuri și carbohidrați. Dar în rest nu țin dietă pentru că îmi place mâncarea, încerc să fiu selectivă, bineînțeles, pentru că, după 40 de ani, trebuie să avem mai multă grijă, dar în general mănânc de toate.", a spus Andreea Berecleanu, potrivit ciao.

Cum arată meniul pentru cină al Andreei Berecleanu

Totuși, chiar dacă spune că nu ține nicio dietă, vedeta a renunțat la câteva obiceiuri alimentare nesănătoase. Faptul că Andreea Berecleanu arată incredibil nu este întâmplător, pentru că aceasta nu mai mănâncă deloc dulciuri, iar când vine vorba de cină, preferă să se axeze pe ceva cât mai ușor. De asemenea, prezentatoarea și-a impus și o oră la care trebuie să aibă loc ultima masă din zi.

„Am renunțat la dulciuri și mănânc multe supe și ciorbe. La prânz prefer o salată și un pește, iar seara, ciorbă. Ultima mea masă este la ora 17.00. Dacă mi se face foame, mănânc iaurt cu semințe. Fac înot, iar medicul mi-a dat voie să alerg zece minute lejer, pe bandă', a mai spus vedeta în urmă cu ceva timp, potrivit viva.

De unde își ia prezentatoarea TV energia pozitivă

Când vine vorba de energia pozitivă pe care o emană zilnic la pupitrul știrilor, vedeta spune că acest lucru vine din interior, oamenii dragi având o mare influență în acest proces.

"Cred că o stare de bine interioară care se reflectă în exterior. O mulțumire, o mulțumire sufletească, o mulțumire a vieții de familie, a faptului că am oamenii dragi alături, că pot să fac bine chiar și fără să-mi fie solicitat binele. Nu știu dacă este un secret, așa ar trebui să fim toți dacă putem să fim.",a mai spus vedeta, potrivit primei surse citate.

A intrat la dietă din cauza problemelor de sănătate

Vedeta a povestit recent că, în urmă cu 10 ani, s-a confruntat cu probleme serioase la coloana vertebrală, iar medicii i-au spus că trebuie să slăbească urgent opt kilograme, deoarece risca să rămână paralizată pe viață.

„Dacă stau să vă răspund foarte sincer, pentru că altfel nici nu aș putea, aș spune că viața mea este foarte echilibrată. Mi-a plăcut acest echilibru. Asta nu înseamnă că nu sunt un om pasional. Lucrurile astea nu se bat cap în cap, nu sunt antagonice. Am încredere tot timpul să găsesc un echilibru alimentar. Ca toate femeile, am ținut foarte multe diete. M-am regăsit foarte bine într-o dietă care e de fapt un stil de viață.

Dieta este un stil de viață. Și anume, dacă se poate să mâncăm mai puțin cantitativ, dacă se poate cât mai puțin dulce, să folosim în loc de zahăr orice altceva și să măncăm sănătos. Dieta oloproteică sau dieta ketogenică sunt dietele la care am recurs eu. Știți ce beau în fiecare dimineață? O cană cu apă caldă și ulei de cocos”, a spus Andreea Berecleanu, potrivit click.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel