Ameri Nasrin și-a dat demisia de la Antena Stars, în direct: „2022 este un an al schimbărilor, iar schimbarea este întotdeauna binevenită în viața mea”

Data actualizării: | Data publicării:
Ameri Nasrin, foto Instagram
Descriere foto: Ameri Nasrin, foto Instagram

Ameri Nasrin, frumoasa prezentatoare a emisiunii Star Matinal, de la Antena Stars, și-a dat demisia, joi dimineață, după 9 ani de colaborare. 

Ameri Nasrin a uimit pe toată lumea joi dimineață, când a anunțat că este ultima dată când telespectatorii o vâd în emisiunea pe care a prezentat-o timp de 9 ani de zile:

„Sunt tare mândră că am pornit exact așa cum am simțit, am urcat treaptă cu treaptă, am învățat televiziune. (…) Astăzi se încheie și drumul meu la Antena Stars”, a anunțat Ameri Nasrin, în direct, la Antena Stars.

Vizibil emoționată, prezentatoarea TV și-a asigurat fanii că drumul ei în televiziune nu se oprește aici și că urmează multe proiecte frumoase în care se va implica. 

„O să aflați mult mai multe alte lucruri pentru că pentru mine, personal, 2022 este un an al schimbărilor, iar schimbarea este întotdeauna binevenită în viața mea. (…) Nu vă voi dezamăgi”, a continuat ea.

 

„Decizia îmi aparține în totalitate”


Ulterior, vedeta a explicat, pe larg, decizia de a pleca de la Antena Stars. Ea a postat pe rețelele de socializare un colaj cu prima fotografie pe care a făcut-o în platoul Star Marinal și cu ultima, pentru a șe arăta cît de mult s-a schimbat în cei 9 ani. 


„În stanga, e prima poza făcută în timpul primului meu live! În dreapta, ultima poza din platoul Star Matinal! De la prima poza până la cea de azi, au trecut 9 ani. 9 ani în care am învățat, am evoluat, am cunoscut oameni minunați, am greșit, am ras, am plâns. Tot astăzi, se încheie un capitol important din viață mea! Îmi iau rămas bun de la Antena Stars, recunoscătoare pentru tot parcursul meu! Le mulțumesc oamenilor care au avut încredere în mine și în ceea ce pot să fac. Sunt mandra pentru că am reușit să realizez și să prezint cu succes două proiecte de suflet: Star Matinal și Star Magazin! Decizia îmi aparține în totalitate și stiu sigur că schimbarea care vă veni, vă fi de bun augur! Mandra să stiu că am realizat recorduri de audienta împreună cu super echipa mea, fară de care nu aș fi reușit să ajung până aici! Dar, nu uit să vă mulțumesc, vouă, matinalilor! Celor care m-ați urmărit, încurajat, criticat atunci când era cazul. Pentru toate acestea, vă mulțumesc și vă promit că nu o să vă dezamăgesc! 
2022, de abia aștept să ne cunoaștem!”, a explicat vedeta pe pagina ei de Facebook.


Antena Stars plănuia să renunțe la emisiunea Star Marinal


Potrivit FANATIK, Antena Stars avea deja în plan să renunțe la emisiunea Star Matinal, show-ul prezentat de Ameri Nasrin și de Dima Trofim, pentru a nu mai împărți publicul între între Neața cu Răzvan și Dani și Star Matinal, dat fiind că cele două televiziuni fac parte din același trust.

Mai mult, tot Fanatik scrie că frumoasa Ameri ar fi bombardată cu oferte de muncă de la diverse televiziuni, inclusiv de la Antena 1, care ar fi cu ochii pe prezentatoarea TV de ceva timp.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel