Alexandru Arșinel a simțit că va muri: „Cred că mi-a venit și mie rândul!”. Marina Almășan scoate la iveală ultimul dialog purtat cu actorul

Data publicării:
Sursa foto: Marina Almășan, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Marina Almășan a postat un mesaj pe rețelele de socializare, despre Alexandru Arșinel.

Vestea morții lui Alexandru Arșinel, care s-a stins din viață pe 29 septembrie, a venit ca un fulger pentru toată lumea. Actorul, în vârstă de 83 de ani, avea mari probleme de sănătate, fiind internat de mai multe ori de urgență, însă speranța că se va face bine a rămas vie în gândul tuturor. Acum, extrem de multe vedete și-au exprimat fie regretele, fie o amintire pe care o aveau cu marele actor. Printre ele se numără și Marina Almășan, care a povestit un dialog pe care l-a avut cu acesta, ce făcea referire chiar la sfârșitul care se apropia tot mai mult. 

“-Marina, cred că mi-a venit și mie rândul! Mă duc…- Nu se poate, maestre, cum să plecați așa tânăr și în putere?!? “- Mă lasă rinichii, Marina, nu o mai duc mult! Victor cum se simte? - Acum bine, maestre, dar e tare greu, sunt epuizată, nu mă ascultă, acceptă foarte greu restricțiile astea, de după operație, doar știți cât e de încăpățânat! aproape că am devenit jandarmul casei!!…- Bine faci, Marina, că stai ca jandarmul după el! Cu transplantul nu-i de glumit! Cred ca acolo voi ajunge și eu, până la urmă…Trebuie să vorbesc despre asta cu Victor, de asta am și sunat, de fapt : mi-l dai, te rog, la telefon? - E la Parlament, domnu’ Arșinel, îi spun să vă sune diseară...”….Îmi amintesc această convorbire de parca ar fi fost ieri. Apoi, după mai multă vreme, după vreo doi ani, cred, am aflat că maestrul Arșinel a făcut la rându-i transplant renal. L-am compătimit, numai eu știam cum schimbă această operație cruntă viața unui om, pe omul însuși...Iar apoi ani în șir, ori de câte ori mă întâlneam cu domnia sa, pe la evenimente și chiar și la emisiunile mele, îl priveam cu inima ghem, cum iși înfruntă cu eroism destinul. Cum se ține cu dinții de viață, dar nu de “viață oricum” , ci de viața lui de artist, viața activă, efervescentă, cum o avusese în toți mulții ani de până atunci. Îl compătimeam, văzându-i truda de Sisif pentru a-și masca neputințele și văzând cum se înverșunează să rămână acolo, pe scenă, unde-l știe publicul, unde l-a îmbrăcat în aplauze o viață întreagă…Multi l-au judecat, pentru faptul ca nu a știut să se retragă, la un moment dat, sa renunțe la actorie.”, a scris Marina Almășan pe Facebook. 

Alexandru Arșinel a murit. Doliu în lumea artistică din România

„Mi s-a strâns inima și m-am așezat o clipa pe fotoliu”

Mai mult, aceasta și-a adus aminte și de ultima interpretare pe care marele actor a avut-o în lumea teatrului pe care l-a iubit atât de mult. Chiar de atunci, acesta vorbea cu greu și se chinuia să se facă auzit de către public. Marina Almășan lansează și câteva critici la adresa celor care vor vorbi despre moartea actorului, motiv pentru care jurnalista spune că nu va deschise aceste zile televizorul.

„Eu însămi m-am încruntat puțin, anul trecut când, la un spectacol al Teatrului Tănase, Arșinel a fost adus în scenă așezat pe un jilț purtat de doi dintre balerinii teatrului. De pe acel jilț Arșinel a glăsuit către public, ba parcă a și cântat ceva. Mi s-a părut atât de jenant, aproape umilitor. Cei din jur mi-au împărtășit părerea ; în șoaptă, aproape încurcați că trebuie să asiste la acel moment delicat și aproape de neînțeles….Dar de fapt secvența jalnică de pe scenă nu era decât o măsură a dragostei actorului față de aceasta, față de publicul său, față de meseria pentru care a ars o viață întreagă. Nu i-a fost deloc ușor lui Arșinel, după ce “jumătatea” sa a plecat către stele. Fără Stela, Arșinel n-a mai fost niciodată complet, oricât de tare nu ar fi încercat să reziste…

L-am văzut, din umbră, și pe Victor al meu, pierind, încet, in spectacole-maraton care i-au grăbit sfârșitul și de care cei din preajma lui nu s-au străduit să-l țină departe. Pâna la urmă asta e definiția artistului, asta e crucea pe care o are de purtat. Oricât de jalnic n-ar părea în ochii celor mulți, a celor care odinioară îl adulau, iar acum îl aplaudă cu compasiune. Aș zice, cu milă….…Am aflat de moartea lui Alexandru Arșinel cu puțin timp în urmă, dintr-o postare pe grupul de WApp al echipei mele. Mi s-a strâns inima și m-am așezat o clipa pe fotoliu. Și mi-am jurat că zilele astea nu voi deschide televizorul, ca să nu asist la jelania colectivă a acelorași care, credeți-mă, nu i-au făcut actorului prea ușori, ultimii ani…Știu perfect, fără să văd o secundă ecranul, și ceea ce se va spune, și cine va vorbi, chiar si ce secvențe din arhiva se vor succeda pe ecran…E o matrice binecunoscută deja, doar protaginistul se schimbă… Pentru mine personal, Arșinel e compus dintr-o multitudine de secvențe subiective, în care devenisem și eu o părticica: fie pe fotoliul de alături, în platoul de filmare, fie în fotoliul din sala de spectacol, fie la capătul celălalt al firului, atunci când negociam cu el, mai in glumă , mai în serios : “- Vin, Marina, cu drag, la tine , la emisiune, dar te rog, lasă-mă să cânt și piesa aia a mea, “Marilena”! …și mai plusează și tu încă puțin acolo, la onorariu!” “- Domnu’ Arșinel , vă rog, credeți-mă, e maxim cât pot să vă dau, nu știți? TVR-ul n-are bani!…” Drum lin , printre stele, către Stela, Alexandru Arșinel!”, a continuat jurnalista. 

Ce avere a lăsat în urmă Alexandru Arșinel. Era unul dintre cei mai bogați actori



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel