Fiica lui Alex Conovaru îi calcă pe urme. Sonia a debutat în teatru în SUA: E mai ușor în America, având în vedere problemele ei cu inima și auzul /EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Instagram/ Alex Conovaru
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursă foto: Instagram/ Alex Conovaru

 Alex Conovaru a precizat mai multe detalii despre rolul său din „Groapa”, cât și despre starea fiicei sale, una dintre inspirațiile sale.

În curând, va avea loc premiera serialului românesc "Groapa", o adaptare a cunoscutului serial turcesc "Çukur". Echipa de actori este plină de entuziasm și nerăbdare să afle părerea publicului despre acest proiect. Deși în distribuție se regăsesc mulți actori tineri, care vor avea roluri importante în poveste, veterani ai industriei cinematografice sunt acolo pentru a ghida și sprijini eforturile lor, asigurându-se că dispun de toate resursele necesare pentru a da viață în cea mai bună formă imaginilor ce vor poposi pe micile ecrane. Serialul va fi difuzat pe Pro TV, iar fanii cu nerăbdare așteaptă să descopere produsul final al acestui efort.

Echipa Spectacola a obținut mai multe interviuri cu membrii producției, unul dintre aceștia fiind și celebrul actor Alex Conovaru. Un aspect care îl face fericit pe actor este fiica, care deși are probleme de sănătate, ea este ambițioasă și reușește să se facă auzită în State. Ea reprezintă și o sursă de inspirație pentru actorul veteran.

Cum a evoluat perspectiva ta asupra industriei cinematografice/teatrale de-a lungul anilor?  Au existat momente de cotitură, în care ai simțit nevoia să schimbi ceva?

„Cinematografia și teatrul sunt două căi diferite ale aceleași meserii. Am făcut primul film la 14 ani și pe următorul la 28. A fost perioada când în România se făceau 3-4 producții pe an, îmi doream mult să fac film, încercam să ,,exist” în această industrie ce părea un spațiu ermetic, apoi lucrurile au început să se miște, să se facă mai multe filme românesti, acum și seriale și am reușit cumva să pătrund după ani de zile în care cred că am fost chemat la două sau trei casting-uri pentru lung metraj. Apoi mi-am zis că nu trebuie să fiu încrâncenat în dorința mea, când are să se întâmple, o să se întâmple, asta cred că am schimbat la mine, altfel, meseria nu mi-am trădat-o niciodată și nu am mers pe scurtături în cariera mea.
Cu teatrul, în schimb, povestea e diferită, am jucat și joc mult, roluri importante în spectacole regizate de regizori așișderea. Dacă în film nu îmi permiteam luxul de a refuza un rol, în teatru sunt foarte selectiv.”, ne-a spus artistul.

Dacă ai putea să îi oferi un sfat versiunii tale mai tinere, de când ai început meseria de actor, care ar fi acel sfat și de ce?

„Când eram la început de drum, aveam impresia că eu sunt doar actor și atât, nu am viața personală, totul se învârte în jurul teatrului, că tot ce fac în afara scenei nu are nicio repercusiune asupra mea și că nu am cum să pățesc eu ceva rău. Sfatul pe care eu nu pot decât să-l dau actorilor aflați la început ar fi: Separați meseria de viața personală, liniștea de acasă te ajută în carieră.”, a mai transmis actorul, pentru Spectacola.

Cum te-ai simțit când ai văzut pentru prima dată propria ta interpretare pe ecran? A fost ceea ce te așteptai?

„Cum spuneam mai sus, am început devreme cu filmul și mai ales cu televiziunea, țin minte că m-a frapat felul cum îmi suna vocea, ceva cumplit. Când mă vad pe ecran nu văd decât greșeli la mine, rar mi se întâmplă să zic: ”da, mă, asta a fost bine”.”, a mai precizat Alex Conovaru pentru Spectacola.

Dacă ai putea face o schimbare semnificativă în industrie pentru a îmbunătăți condițiile actorilor, care ar fi acea schimbare și cum crezi că ar influența mediul artistic?

„Un sindicat al actorilor. Am avut șansa să filmez pentru un serial produs de Universal Studios în Canada pentru câteva zile și am văzut ce înseamnă sindicatul. De la onorariu până la condițiile de muncă, cazare, atenția oferită artistului, etc. Suntem la mii de ani distanță.”, a mai punctat Alex.

Cum te-ai pregătit pentru scenele  emoționale sau intense din „Groapa” ? Ai vreo tehnică specială pe care o folosești pentru a accesa acele emoții?

„Nu  am o tehnică specială în abordarea rolurilor sau a anumitori scene sau secvențe, pur și simplu înțeleg situația, învăț textul și joc ce e de jucat acolo cât să te fac pe tine să mă crezi.”, ne-a mai transmis celebrul actor.

Care este cel mai important mesaj sau tema pe care crezi că „Groapa” încearcă să o transmită publicului, și cum te-ai conectat personal cu acea temă prin interpretarea ta?

„Toată lumea, indeferent de intențiile bune sau rele, are nevoie să iubească și să fie iubit. Dincolo de intrigi, gloanțe, spitale, pierderi și câștiguri. Peste toate astea planează nevoia de a iubi și a fi confirmat în iubire. Ăsta e mesajul.”, a mai punctat actorul, pentru Spectacola.

Cum crezi că te-ai schimbat ca actor odată cu parcursul din serialul „Groapa, având în vedere provocările unice ale interpretării unui personaj din lumea mafiei?

„Ca actor nu m-a schimbat în niciun fel. Am observat că după o zi grea de filmare la Groapa, devin mai pus pe glume, mai jovial, asta pentru că încerc să las în urmă toată tensiunea acumulată pe platoul de filmare.”, a spus Alex Conovaru pentru Spectacola.

Cum s-a adaptat fiica ta în State? Cum este pentru ea viața de adolescent acolo? O inspiră talentul tău atât de mult încât să urmeze și ea această carieră? Ce gânduri are despre România?

„Sonia e bine, îi e dor de țară când e acolo și dor de America când e aici. E destul de complicat pentru ea, dar în același timp mai ușor în America, având în vedere problemele ei cu inima și auzul. Iubește teatrul, a avut chiar și două spectacole la final de școală primară și era foarte mândră, de mine nici nu mai zic. E un copil sensibil și minunat cu totul.”, a adăugat artistul.

Cu ce peripeții te-ai întâlnit pe platoul de filmare?

„Nu știu dacă a fost ceva ieșit din comun la filmări, e o tensiune continuă în poveste, iar când suntem între secvențe, râdem destul de mult, mai ales personajele antagonice între ele. Îl impuști sau îl bați pe unul sau altul și apoi râdem împreună, comportându-ne ca niște copii. Cred că e un fel de eliberare.”, a încheiat Alex Conovaru, în exclusivitate, pentru Spectacola.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Exclusiv


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel