ADDA anunţă că va scrie o carte, după diagnosticul greşit: Am început să cred că sunt greşită. Că sunt vinovată

Data publicării:
Instagram Adda
Descriere foto: Instagram Adda

Adda a anunţat că va scrie o carte despre diagnosticul greşit primit de la medici şi despre problemele prin care a trecut.

"Am trăit o minciună. Un an şi jumătate. M-am tratat greşit dar nu în totalitate. Am simţit mereu că e ceva rău în interiorul meu, care a preluat controlul. Corpul e deştept. La fel şi sufletul. Ele ne dau semnale până înţelegem. M-a salvat stilul de viaţă sănătos. Am reuşit să îmi întăresc imunitatea şi să fac o parte din treabă. Acum, e nevoie de medicamente puternice. O să vă povestesc, în carte, de ce nu m-am oprit din analize. Un an şi jumătate am lucrat la un puzzle ce părea că nu are nici o rezolvare. Aveam toate piesele împrăştiate chiar în faţa mea şi am ales să mă las ghidată de cadrele medicale. Le-am permis să gândească în locul meu, crezând că sunt total depăşită de situaţie. Realitatea era alta. Acum înţeleg. Acum ştiu că ceea ce am simţit şi ceea ce am văzut era real. Am ales să-mi alung intuiţia, să reprim toate mesajele pe care mi le trimitea universul şi să mă încred într-un palpabil fals susţinut cu atâta tărie de cei care, în faţa mea, îşi spuneau genii. Nu am înţeles de ce vocea mea interioară insista mereu să scriu.

CITEŞTE ŞI Adda, mesaj EMOȚIONANT după ce a aflat că suferă de o boală gravă: Aș vrea să-i dau în cap cu ranga

Borelia şi bartonella îţi afectează memoria. Îţi dau acel brain fog (ceaţă mentală). Aveam momente în care nu-mi găseam cuvintele. Uităm lucruri. Scăpăm obiecte din mână. Eu, care am compus piese fără să notez versurile. Atât de bine le ţineam minte. Dintr-o dată parcă mă alteram. Şi am dat vina pe stres. Apoi, când medicii mă trimiteau la psihologi, am inceput să dau vina pe mine. Am început să cred că sunt greşită. Că sunt vinovată. Acum sunt eliberată. E atat de dulce sentimentul.

Când într-un final, acel puzzle ce părea din alte lumi, e întreg. Şi mai mult de atât, îmi confirmă că ceea ce m-au făcut să cred e ireal. Acum, când scriu, am momente în care aştept să-mi amintesc cuvintele. Dar nu mă mai biciuiesc, mă ţin în braţe si am rabdare.

O sa va povestesc, in carte, cum am inceput sa-l simt pe Dumnezeu si cum am inceput sa vorbesc cu el.

Toată povestea va fi în “Cele trei”. Vă mulţumesc că sunteţi aici!"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel