Adda a mâncat prima pizza, după 1 an de regim alimentar strict. Vedeta a izbucnit în lacrimi: „A fost cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată”

Data actualizării: | Data publicării:
Adda, foto Instagram
Descriere foto: Adda, foto Instagram

Adda suferă de o boală rară ( Intoleranță la histamină), pentru care a fost nevoită să țină un regim strict, timp de 1 an. Vedeta a fost surprinsă de soțul ei cu un preparat de care i-a fost extrem de dor: Pizza. 

Ce-i drept, pizza preparată de Cătălin Rizea nu este una tipică, pentru că a „umblat” un pic la ingrediente. A folosit doar alimentele permise în regimul pentru intoleranță la histamină. Rezultatul: un deliciu, spune Adda, care a plâns de bucurie când a gustat din minunăția gătită de soțul ei. 

„Nu am mâncat pizza din Octombrie 2020. Am ținut un regim doar cu fierturi fară sare, timp de 2 luni. Am scos brusc tot ce înseamnă gluten, lactoza, zahar și sare. Apoi, când credeam că o să revin la normal, am aflat de intoleranta la histamina. Așa că, am scos și alimentele cu histamina. M-am obișnuit, că nu am avut de ales. Rar mi-a fost foarte poftă de ceva și mi-am plâns de mila. Dar n-am gustat nimic. De frică. Acum, de ceva timp am început să introduc cantități controlate de histamină, la sfatul medicului, așa că, i-a fost mai simplu lui Cata să îmi facă o surpriza. Mi-a făcut pizza!  Cu blat fară gluten, sos pesto din dovlecel la cuptor, pătrunjel, un pic de usturoi, ulei de măsline, sare neiodata, porumb și mozzarella. Vă zic sincer: A fost cea mai buna pizza pe care am mâncat-o vreodată! Mulțumesc, Rizea Catalin!”, a scris vedeta în dreptul unui video în care le arată fanilor pizza gătită de soțul ei.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ADDA (@addabaladda)

 

Intoleranța la Histamină. Totul despre boala rară cu care a fost diagnosticată ADDA

 

În urmă cu un an, Adda a ajuns la spital, de urgență, cu o formă atipică de reacție alergică: urticartie dermografică și edem în gât. 

„Mă sufocam. Simțeam cum mi se îngustează gâtul”, a mărturisit Adda la INTERVIURILE SPECTACOLA. 

Au urmat multe zile grele pentru artistă, care trăia cu teama că ar putea oricând să mai treacă printr-un astfel de episod care îi punea viața în pericol. Nu știa ce are și nici ce i-a declanșat acele reacții. Starea ei de sănătate nu dădea semne de ameliorare, astfel că a început să fie îndrumată de către medici să facă o serie de investigații. După câteva luni, problema de sănătate a artistei a primit un nume: Vedeta a fost diagnosticată cu Intoleranță la Histamină, o afecțiune rară. De acolo, a început lupta ei pentru a-și recâștiga sănătatea.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ADDA (@addabaladda)

Intoleranța la Histamină înseamnă un dezechilibru între histamina din corp și capacitatea de degradare a acesteia. Persoanele cu intoleranță ca histamină au un deficit de  diaminooxidază (DAO), enzima care se ocupă de metabolismul histaminei.


Tratamentul pentru această afecțiune implică și un regim alimentar extrem de restrictiv, din care sunt eliminate alimentele cu un conținut ridicat de histamină. De asemenea, alcoolul este interzis în cadrul acestui regim și sunt contraindicate multe medicamente. 

 

Adda a slăbit 11 kilograme 

 

Deși nu este un regim de slăbit, Adda a topit 11 kilograme în timpul tratamentului. 


Adda a povestit la Interviurile Spectacola  cum a fost drumul ei spre vindecare și cum arată viața pentru un pacient diagnosticat cu această boală. 

Urmăriți interviul video AICI. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel