13 iulie - Ziua cartofilor pai

Data publicării:
Foto Unsplash/ autor Joyce Panda
Descriere foto: Foto Unsplash/ autor Joyce Panda

Ziua de 13 iulie este dedicată cartofilor pai (denumiţi ''french fries'' în engleză), un preparat delicios, nelipsit din aproape niciun meniu.

În ciuda numelui cu trimitere la Franţa, cartofii pai sunt de fapt originari din Belgia. Povestea creaţiei lor a fost descoperită într-un manuscris de familie din 1781, potrivit căruia, cartofii erau tăiaţi mai întâi în formă de peşte şi serviţi în locul peştelui pescuit de obicei în mai multe localităţi din Belgia. Se pare că, după ce apele lacului au îngheţat, localnicii nu au mai putut să prindă peştele pe care îl capturau în mod obişnuit.

Denumirea de ''french fries'' (cartofi franţuzeşti) a apărut după ce soldaţii americani au sosit în Belgia în perioada Primului Război Mondial şi au degustat aici cartofii prăjiţi belgieni. Întrucât franceza era limba oficială a armatei belgiene la acea vreme, este posibil ca soldaţii americani să fi început să denumească acest preparat ''cartofi franţuzeşti''.

Expresia ''French Fried Potatoes'' a apărut pentru prima dată în limba engleză într-o carte de bucate din 1856, intitulată ''Cookery for Maids of All Work'', de E. Warren.

 

Ziua internaţională a rocilor

Ziua internaţională a rocilor, marcată pe 13 iulie, este un prilej de a învăţa mai multe despre pietre (roci) şi despre semnificaţia lor. Deşi poate nu le acordăm o importanţă prea mare, sunt esenţiale pentru supravieţuirea omenirii. Şi-au dovedit utilitatea de-a lungul istoriei şi au contribuit la progresele înregistrate de umanitate. În Epoca de Piatră, rocile erau folosite pentru confecţionarea uneltelor şi a armelor.

Există trei grupe principale de roci - magmatice, sedimentare şi metamorfice. Studierea rocilor poartă denumirea de petrologie, o secţiune a geologiei.

O piatră sau o rocă este un agregat solid care există în mod natural şi este format dintr-unul sau mai multe minerale sau mineraloide. Spre exemplu granitul, o rocă foarte întâlnită, este un amestec de cuarţ, feldspat şi biotit. Stratul extern solid al Terrei, denumit litosferă, este alcătuit din roci.

O zi similară, dedicată rocilor vechi, este marcată pe 7 ianuarie, când geologii şi pasionaţii amatori de roci îşi arată aprecierea faţă de tot ceea ce este fosilizat şi pietros, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel