Zanni se simte trădat de TJ Miles: „Simt o apropiere între el și Andrei Ciobanu. Nu văd de ce ar caută simpatia altcuiva”

Data publicării:

Se fac noi strategii la Survivor All Stars, după ce în junglă au rămas doar șase concurenți.

Competiția devine din ce în ce mai strânsă la Survivor All Stars, iar toți concurenții își doresc să-și facă strategii, astfel încât să ajungă cât mai departe în concurs, cei șase bărbați dorindu-și în aceeași măsură să plece acasă cu marele premiu, dar și cu titlul de Survivor 2024. Astfel, înainte de a pleca spre proba de imunitate ce a avut loc în ediția de pe 22 mai, cu toții au împărtășit fel de fel de păreri cu privire la ce s-ar mai putea întâmpla pe viitor și la surprizele pe care le-ar mai putea experimenta, din acest punct al competiției. Tot acum, Zanni și-a exprimat și îndoiala cu privire la prietenia pe care TJ Miles o are față de el și cu privire la modul suspect în care acesta s-a apropiat în ultima vreme de Andrei Ciobanu, adversarul său. 

„M-am trezit ca în fiecare dimineață, cu chef de viață și fericit”, a declarat Sorin

„Sunt pregătit mental, fizic, încărcat din toate punctele de vedere.”, a spus și TJ Miles.

„Am dormit bine, acum se fac strategii, alianțe. Simt tăceri, fisuri, TJ Miles azi dimineață nu mi-a mai zis „Neața”, cum spunea mereu, a zis doar la restul. Era treaz, făcea focul cu Ciobanu, simt o apropiere între ei doi. Singurul care-l poate ajuta pe prietenie și colegialitate sunt eu, nu văd de ce ar caută simpatia altcuiva.”, a spus și Zanni

„Francesca mi-a dat cel mai bun sfat, mi-a zis să nu am încredere în nimeni. Știam asta, dar a fost bine să mi-o valideze și ea. Singura competiție a mea e cu mine.”, a completat TJ Miles

Citește și: TJ Miles a cerut-o în căsătorie pe Francisca cu orez la Survivor All Stars: „Am vrut ca relația noastră să treacă la nivelul următor”

Concurenții Survivor, gata să intre pe traseu

Astfel, chiar înainte de a pleca la proba care le putea aduce colanul de imunitate, toți concurenții și-au arătat dorința de a lupta cât mai bine și de a da tot ce le stă în putere pe traseu, pentru a ajunge cât mai aproape de marea finală, care se află la doar un pas distanță. De asemenea, revederea persoanelor dragi, ce a avut loc cu o seară înainte, le-a oferit acestora și mai multă putere și dorință de a cuceri podiumul.

„După ce a venit familia noastră, mă aștept să se întâmple orice. Sunt atât de fericit, încât sunt pregătit pentru orice. Chiar sunt curios ce fel de recompense o să mai fie.”, a mai spus TJ Miles.

„Să vedem cum ne surprinde competiția, pentru că ele pot fi și plăcute, și neplăcute, dar trebuie să luptăm și să rămânem în competiție.”, a adăugat și Andrei Ciobanu.

„Sper să fie unul dintre ce mai grele trasee, ne apropiem de finală. Cu toții ne gândim la poziția noastră în competiție, mai este puțin și vrem să ajungem în finală.”, spune Iancu Sterp.

Te-ar putea interesa și: Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămaș șocați. Așa ceva nu s-a mai văzut: „Nu pot să cred!”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel